Cainii de stana

  Dat fiind ca se dezbate foarte pasional noua lege despre limitarea numarului de caini ciobanesti si faptul ca la noi totul e transformat in balci balcanic si diversiune a unora contra altora, imi vine si mie, ca ciclist de munte, sa imi spun trairile pe bicicleta. Care trairi? Pai acelea pe care le aveam cand ma hotaram sa fac o tura in Hoia sau Faget si aveam tot timpul un ghem in stomac de teama jigodiilor ciobanesti care nu odata ma faceau sa dau cale intoarsa sau sa imi tranforme antrenamentele intr-o sursa de stres, urechile si privirea cautand mai mult sa discearna daca apar caini decat sa ma relaxez sau sa ma ocup numai de antrenament. Pot sa spun ca uneori preferam sa fac ture de sosea, stiind ca riscul de a da de caini e mult mai mic si cum locuiam in Gheorghieni iar centura Apahida-Valcele era aproape gata, dar nedata in folosinta era bucuria mea. Asta a fost pana la inceputul lui martie 2011 cand am luat drumul Tarii Cantoanelor.

 La scurt timp, dupa ce mi-am luat o bicicleta mtb ieftina am inceput sa cutreier padurile cu harta in mana. Doar atunci mi-am dat seama ce frica ascunsa aveam de caini, orice apropiere de o casuta, de un mic depozit de lemne sau de ferme imi dadeau fiori. La inceput a fost mirarea! Mai sa fie, nu a sarit nici un caine la mine. De fapt nici nu am vazut. In fine, omul se obisnuieste usor cu ce e mai bine, asa si eu. Pot sa spun ca e foarte reconfortant sa iti fac doar planul de traseu de acasa si sa nu te preocupe nimic altceva in afara de forma ta fizica si tehnica de antrenament.

De ce nu mai au elvetienii caini ciobanesti? Primul raspuns care vine e ca nu mai au ursi si doar cativa lupi. Dar eu cred, in primul rand, ca nu-si permit sa isi pericliteze imensa industrie a turismului. Unde am vazut oi acestea erau imprejmuite cu gard de sarma electric. Oricum erau in numar redus, maxim 30-40 de ovine, pentru ca, orice s-ar spune, numarul imens al acestora distruge pasunile. Ei au vaci si pe asta se bazeaza productia lor de lactate. Ei au 300 de feluri de branza. Noi ne laudam cu branza dar avem doar 3 feluri. Eu n-as avea curaj sa iau cas de la oricine la munte. Stiu sigur ca se pune faina. Imi place branza romaneasca totusi, dar hai sa o lasam balta cu traditia noastra bogata.
A, sa nu uit, in Elvetia orice caine are certificat si e dresat. Daca musca, se face o expertiza sa se vada daca e intr-adevar agresiv si in cele mai multe cazuri este eutanasiat.

Ture placute si fara muscate sa aveti!

Plimbari

Dupa 4 ani... Le Tabeillon

In 2011, dupa ce am reusit sa cumpar GT i-drive XC am si dat fuga disperat la un concurs de XC pentru a nu incheia anul pe sec. Imi amintesc si acum ca a plouat 7 zile non-stop dar tot eram hotarat sa merg. Era primul an in Elvetia si, dupa ce ma dadusem pe un mtb de otel cu furca fixa si v-brake tot sezonul, eram in al noualea cer. Stiu ca atunci am fost socat de nivelul extrem de ridicat al participantilor, scosesem un timp bun de 1h16 si totusi eram mai jos de linia de mijloc a clasamentului. Mi-am zis atunci ca trebuie sa ma intorc odata sa ma revansez.

Ocazia a venit anul acesta, mai ales ca ploile s-au oprit cu 3 zile inainte de concurs. Nu a fost cald, dar cel putin terenul era umed, nu inmuiat ca atunci. Dimineata ne-am trezit la 6h si am luat trenul direct spre localitatea de start. Era si un concurs de atletism organizat odata cu cel de mtb.

Nu mai intru in detalii, startul e foarte rapid ca de obicei asa ca dau tare sa nu pierd mult teren. Parcursul e interesant, sunt doua urcari de tip maraton iar coborarile sunt tehnice in stilul xco. Pe prima urcare, am inceput sa trag tare pentru ca, fiind numai 21 de km, nu aveai ce tactica sa adopti. Vorba aia, pleci repede, continui tare si termini la sprint :).  Aici am depasit vreo 50 de oameni, apoi pe coborare am pierdut vreo 5-6 pozitii. N-am riscat prea mult mai ales ca unul in fata mea isi fracturase clavicula. Spunea ca a vrut sa verifice daca e mai tare ca un copac. N-a fost, nenorocul! Continui in tromba pe un fals plat in urcare de aproximativ 3% care se continua cu o urcare tot mai pronuntata. Depasesc, depasesc, nu m-a depasit nimeri pe urcare in concursul asta.... Dar exista coborari iar eu am un nivel mediu pentru aici, ei sunt putin kamikaze, dar ii tine. Bun, ei se dau de la 7-8 ani, eu am inceput mtb-ul acum 11 ani, in 2004, si nu mai sunt adolescent. La ultima parte tehnica ies mai rau dintr-un viraj si pana repornesc bicicleta trec vreo 5 de mine, Dumnezeu stie de unde au aparut. Aici ai tot timpul unul in fata si altul in spate, sa nu te plictisesti.

Am terminat totul cu bine, fara niciun incident. Mi-a ajuns un bidon de apa si o jumatate de gel. Obiectivul meu era sa vad ca am progresat si intr-adevar timpul de 1h03 dovedeste asta. 13 minute mai rapid ca in 2011, la 21 de km, nu e rau. Primul de la categorie a avut 55 de minute. Anul asta a fost participare record, asa ca locul 15 e bun, desi in toti anii cu timpul acesta s-a iesit pe 6 sau 7. Denivelare ok, aproximativ 500 de metri. Media de 19.90 km/h e buna, la anul sper sa sar peste 20 la un xc. Acum intru intr-o semi-pauza pentru ca oricum voi rula 3 zile pe saptamana la lucru. Incerc sa ma odihnesc cat mai mult pana in noiembrie, apoi o sa vad cum reiau pregatirea. Pe curand!

Open Bike Haute Gruyère

Mi-am propus sa fac mai multe maratoane anul acesta dar nu prea mi-a iesit. Am facut un XCO in mai, unul la Faget in Cluj, in iunie, si cam atat. Culmea e ca am participat la multe concursuri de sosea, 7 daca bine imi amintesc. In fine, in iulie ma decisesem deja sa particip la acest concurs foarte cunoscut aici, desi nu e pe o distanta foarte lunga, dar e de categorie nationala, ceea ce garanteaza ca vei avea la start multi sportivi de elita.

Zis si facut. Cu o zi inainte luam trenul spre celebra regiune Gruyère, unde se fac renumitele branzeturi. Un orasel-cetate medieval, foarte cochet si curat, plin de turisti. 

 

Ziua concursului. Startul era la ora 13, asa ca dimineata iau bicicleta sa dau o fuga pentru pachetul de inscriere. Ma iau dupa niste indicatoare cu Open Bike si incep sa urc… si urc vreo 2 km o panta de 11% pana cand imi dau seama ca urcam spre varful muntelui, pe traseul de maraton si nu spre locul de start. Buna incalzire! O iau inapoi si dupa 6 km ajung la start. Aici totul extrem de bine indicat cu multe corturi, vestiare, dusuri si locuri unde se putea manca si bea. Iau numarul de concurs si am placerea sa vad ca primesc o sapca de biciclist si incalzitoare de maini, deja mai scumpe decat inscrierea. Fac drum intors acasa, mananc fortat un panini stiind ca ora de concurs e foarte inselatoare, exact la ora pranzului si daca te apuca foamea mare nu o potolesti cu gel si batoane. Am facut bine, aveam sa-mi dau seama pe parcurs.

Aruncand privirea pe internet, vad ca erau peste 1100 de concurenti inscrisi, erau multi la proba scurta de 28 km si la categoriile de copii si adolescenti. La categoria mea: 93 de concurenti. Dupa o incalzire de 10 km, ma asez la start undeva la mijlocul plutonului si in asteptare ma uitam sa vad care e tendinta la biciclete, erau multe acum si de 27.5 pe langa cele de 29 dar erau si de 26 inca, multe full-suspension. La ora 13 fix se pleaca, facem o scurta urcare pe sosea si se intra pe un single track. Imi dau seama ca va fi foarte alunecos terenul dupa primii metri, mai ales ca erau multe radacini. Incerc sa ma mentin pe pozitie si sa nu trag foarte tare, stiind ca vor fi niste urcari foarte grele pe la jumatatea traseului. Prima coborare era pe o poteca facuta prin pasune, cu multe denivelari si un noroi alunecos. Urmeaza o succesiune de urcari-coborari scurte dar care te solicitau tehnic destul.

Dupa 15 km, dupa un viraj nervos la 90°, ma lovesc de o panta de 1.5-2 km cu o medie la 12-13% si ultima parte la peste 15°. Aici era o mare provocare pentru ca erau pietre multe pe care puteai patina si odata ce puneai piciorul jos trebuia sa faci push bike pana sus, era aproape imposibil sa mai pornesti. Am urcat cu grija si am reusit sa depasesc 5-6 concurenti pana sus. Urma o cascada de urcari si coborari, cand pe drum lat cand pe single foarte tehnic. Depaseam 3 oameni pe urcare, ma ajungeau pe coborare, eram cam in aceeasi formula pe o mare parte din traseu.  Imi pastram energie pentru urcarea cea mai grea, in jur de 5-6 km. Iau un gel intre timp, beau apa si pedalez cu cadenta ridicata. Mai luam cate un pahar din mers de la punctele de alimentare. Aici vreau sa fac o paranteza: in 48 km am trecut pe langa 6-7-8 puncte de alimentare unde erau cate 6-7 voluntari. Doi pe o parte cu apa sau ceai, al treilea cu bucati de banane, iar al patrulea cu portocale sau cereale. Fiecare striga ce are in mana, deci nu erai nevoit sa te opresti si sa pierzi timp. Spun asta pentru ca in Romania nici la primii nu li se da ceva din mers, ba mai te poti pomeni cu o replica de iti pica moralul daca ii deranjezi, cum am mai patit. Tot la 4-5 km dadeai de mici galerii care iti citeau numele si te incurajau ca la Turul Frantei. Erau femei si copii, pentru fiecare sat era o sarbatoare sa treci pe la ei, asta e metalitatea acolo. Cand am urcat spre cetatea Gruyère, era o panta de 300 de metri cu medie 14%. Totul era pe pavate dar vechi si nearanjate. Era o nebunie sa vezi 400-500 de oameni pe toata urcarea care urlau si aplaudau. Asta imi dadea energie, mai ales ca noroiul mi-a consumat un sfert din resurse. 

Inchei paranteza si revin la urcarea lunga pe care o fac intr-un ritm bun, dovada ca las grupul meu la 150 de metri si ajung un pluton mai nervos in fata. Imi zic ca e bine, stiam ca elvetienii sunt foarte rapizi pe coborari, dar macar ma lipeam de unii mai puternici. Eh, aici vine coborarea, super abrupta si cu multe capcane, mai intai iarba si gropi, apoi o zona cu mocirla si pietre mari, dupa care iar o bucata abrupta periculoasa. In conditii de uscat ar fi niste coborari medii spre grele dar asa misiunea era foarte grea si nu am vrut sa risc pentru ca am vazut 2-3 cazaturi pe langa mine, fara urmari grave, dar nu stii niciodata. Uf, ziceam, da Doamne urcari! ca de la coborari ieseam mai epuizat dupa atata atentie si zguduituri, dovada ca imi simt tricepsii si spatele ca dupa o sala de forta. 

Incepusem deja sa ma uit la ceas sa vad cat mai am, mai erau 15 km pe care ii speram mai usori, speranta desarta… Dupa 1 km de plat, se intra iar pe tot felul de poteci unde si pe drept nu poti avea mai mult de 20-22 km la ora si apoi intram pe o urcare de 3 km din care ultimii 300 de metri pe un noroi lipicios pana la glezne de am crezut ca sunt in Hoia, nu in Alpi. Nu imi explic cum se formase acea micirla de porci, mai eram si pe o panta de 10%. Sus ne asteptau organizatorii cu obiecte metalice pentru a curata rotile. Cred ca Ninerul avea 3 kg in plus si eu mai aveam 2 kg in pantofi si ma indrept cu teama spre o coborare stiind ca nu mai am nicio aderenta. Am scapat si de asta si intram in ultimii 6 km. Aici dau placa mare si viteza, aveam inca energie aveam sa constat. Se intra langa sosire si sa vezi surpriza, ne mai asteptau niste zig-zaguri de ciclocros, surpriza organizatorilor de anul acesta. Merci, zic eu, m-as fi lipsit de bonusul asta. Maria ma vede si zice sa am grija ca sunt niste bucati mai grele. Dupa 10 minute de invarteala le termin si trec linia in 2h44 minute, o medie buna pentru conditiile date, 17,5 km/h. Locul 21 a fost bun, multumirea mea mare a fost ca nu am facut pana si alte minunatii care mi s-au mai intamplat in ultimii ani. Am rezistat cu 2 bidoane de apa, plus cele de pe margine, si cu  2 geluri. Am incheiat sezonul multumit totusi, a fost un concurs mare, erau si elicoptere de unde se filma. La sfarsit supa calda, branza, paine si fructe la discretie. Plus o gramada de standuri cu gratare si bere. 3 pahare de supa, spalat bicicleta, intors pe ploaie si 7 grade la hotel. Seara supa, fondue si o sticla de vin alb sa sarbaresc ziua de nastere pe care vedeti ca am petrecut-o printr-un concurs avand langa mine suporterul si ajutorul de baza, sotia mea inimoasa, care se consuma mai mult ca mine.

Contratimp de munte, castigator la categorie

    Iata ca am un concurs la 2 saptamani dupa cel de la Cluj, de data aceasta etapa a-III-a de contratimp. Nu stiam la ce sa ma astept pentru ca avusesem doar o zi de recuperare dar pofta de mancare imi spunea ca o sa am energie. Cum era la noi o prietena din Romania am dedicat ziua de sambata unei plimbari de cateva ore prin muntii si cheile raului Areuse. Paisajele sunt fantastice, o sa duc pe oricine viziteaza zona acolo. Ma gandeam cu putina teama ca cele 4-5 ore de mers incontinuu nu o sa-mi faca bine pentru ziua urmatoare.
   Dimineata mananc o portie de paste si iau trenul spre Bôle. Incalzirea nu a durat mai mult de 10 minute si m-am asezat la start. Am apucat cam in  spate si m-am chinuit efectiv sa inaintez pentru a pastra cat mai mult contactul cu primul grup. Am sprintat 100 de metri ca sa-i ajung. Imi doream ca merg un km cu cei mai buni 10 de la elite si alte categorii pentru ca apoi stiam ca se vor da atacuri puternice. Cum nu imi dadeam seama prea bine daca merg sau nu cum trebuie am urcat in ritmul meu totusi si i-am lasat pe primii sa plece. Dupa 2 km am inceput sa imi impun un ritm mai sustinut si am depasit 2 care se fortasera prea tare la inceput. Prea multe nu sunt de spus, eu zic ca am fost in forma bunicica, dar nu maxima, era loc sa mai scot 1 minut. Poate cand vor sosi rotile pe care tocmai le-am comandat deja. La final am ajuns cu timpul de 26min38sec, pe distanta de 7.342 km, 582 m denivelare cu o panta medie de aproape 8%. Media a fost de 16.5 km/h. Surpriza a venit la premieri pentru ca nu stiam pe ce loc sunt, ma gandeam ca poate am ajuns pe 3 dar nu aveam nici o idee. Locul 1 chiar m-a surprins dar mi-a procurat si multa bucurie, e venit ca o recompensa dupa multe evolutii bune sau multe abandonuri tehnice. Am revenit acasa pe o bucla de 37 de km unde m-am cam obosit pe final, dar cand ai o stare psihica buna induri mai usor efortul.

  

XCO Cluj-Faget

   La mijloc de iunie am facut impreuna cu Maria o minivacanta in Romania. Cum la 2 zile dupa sosire era programata o cursa de cross-country UCI 2 asa eram decis sa particip, mai ales dupa evolutia buna de la Zeta. Vineri am schimbat pedalierul vechi deore cu unul nou xt asa ca a mai scos 200-300 de grame din Cannondale F6, bike-ul meu din Cluj de 26 inch pe care am reusit sa-l aduc la o greutate de sub 11 kg fara pedale. E drept ca nu e nici 29r si nu are 9 kg si nu pot concura la acelasi nivel ca in Elvetia dar cum nu vin cu masina in tara e foarte greu si scump de adus bicicleta Niner. Dar oricum, nu bicicleta m-a impiedicat sa evoluez bine.
  Sambata dau fuga la inscrieri si impreuna cu John facem o recunoastere pe traseu. Un traseu care incepea bine, cu o urcare mai lunga si grea urmata de o coborare si o noua urcare. Problema era ca ultima parte din traseu era facuta din vreo 10 S-uri in urcare-coborare care aveau pante de peste 10%, prea mult si fara rost dupa parerea celor mai multi concurenti. Ajungeau 2-3 S-uri si gata, dar asta e. 250 metri denivelare la 4.5 km era prea de tot. Fac si a doua tura de recunoastere si ma intorc spre casa.
  Vine ziua concursului si inca din timpul incalzirii simt ca n-am forta in picioare dar sper sa imi revin dupa start. Plec moale si din pacate nu imi revin pe tot parcursul. E chiar enervant sa vezi ca ai o competitie si chiar in ziua aceea nu poti sa dai nici jumatate din ce poti. Pana la urma am terminat cele trei ture in aproximativ 1h22 min pe locul 4 la categorie dar la 9 minute de locul 3, deci departe. Uneori e destul de grea adaptarea la atmosfera din tara, simt ca nu am oxigen suficient aici iar canicula imi pune capac.

  Mai placut a fost dupa aceea cand m-am asezat cu toti prietenii la o masa la Roata si am inceput sa bem bere si sa mancam mici :)

Cross-country la Zeta Bike

    Iata in sfarsit primul concurs de cross.country pe care reusesc sa il termin fara probleme dupa multe concursuri cu peripetii si defectiuni tehnice. Primul concurs a fost celebrul si preferatul meu Roc dar nu a fost sa fie. O ploaie torentiala si un frig de noiembrie erau prezente la start dar nu acestea m-au impiedicat sa termin, ci roata fata care la un viraj s-a facut 8, asa ca dupa nici 7 km am incheiat concursul din 3 mai. Dar nu despre acesta este vorba aici ci despre o alta competie renumita de XCO din regiune si anume Zeta Bike. Dupa contratimpurile de marti si vineri imi era cam teama ca nu voi recupera si nu voi avea picioarele proaspete. Sambata am facut tot ce puteam sa recuperez, intanderi, masaj, creme si alimentatie sanatoasa.

  E duminica dimineata si impreuna cu Maria facem bagajul si plecam spre gara. Dupa 15 minute de tren ajungem deja si eu ma grabesc spre inscrieri sa imi iau numarul de concurs. Vremea era frumoasa, cum rar vezi si mai ales traseul era uscat 100% cum nu prind aproape niciodata. Fac o bucla de 7 km de incalzire pe traseu si ma asez la linia de start. Se da plecarea, elitele in fata si categoriile celelalte dupa ei. Prima bucla de 2.5 km e considerata de departajare dar e prost aleasa, se pleaca intr-o mica coborare si apoi se intra pe single-track vreo 2 km astfel incat fiind mai pe la mijloc m-am trezit blocat si chiar a trebuit sa cobor la o urcare abrupta din cauza celor care se arunca in fata desi nu au picioare sprintene. Mai mult, pe niste carari un pic mai late ma rog de o fata sa sa lase si nu ma lasa crezandu-se prea buna. Depasesc mai mult prin iarba si tipa ca isterica, dovada ca si in Elvetia mai gasesti nesimtire. O las in pace si imi zic sa ma uit apoi pe clasament sa vad ce rezultat a facut. Era dintr-o echipa impreuna cu alte doua din fata. Imi continui in ritm constant drumul, atac tare pe urcari, care toate sunt foarte abrupte iar pe coborari reusesc sa ma mentin si sa nu pierd pozitii. Dupa prima bucla urmau 3 care aveau fiecare aproape 8 km cu 291 m diferenta de nivel. Coborarile era foarte rapide, cu multe viraje abrupte si tot felul de santuri si pietre. Prin turul 3 incep sa ajung concurenti pe care ii stiam din vedere si imi dau seama ca sunt pe o pozitie buna. Mai mult ma apropii de o fata care e de obicei pe locurile 1-2 si care stiam ca merge mai bine ca ¾ din baieti. O urmez pe single urmeaza o urcare, se tine tare de mine, iarasi coborare si inca o urcare ceva mai lunga. Las pe foaia mare la urcare si mai accelerez odata asa ca imi pierde roata. Stiam ca trebuie sa continui tare mai ales ca nu mai avem pe nimeni in fata si e cel mai greu cand esti singur. Ultimul tur a decurs bine, am mai ajuns 3-4 concurenti care erau cu o tura in urma si am trecut linia de sosire cu timpul de 1h20min si o medie orara de 19.7 km, ceea ce e foarte bine in xco unde nu ai pasaje rulante. Multumesc si Mariei care mi-a facut poze si mi-a dat bidonul cu energizant. M-am clasat pe locul 6 din 24 la Master, cel mai bun rezultat al meu la mtb, mai bun chiar decat podiumul de acum 2 ani pentru ca au fost elite cu amatori amestecati. Dupa saptamana asta trebuie sa recuperez putin. Urmeaza concursul de xco din Faget. Apropo, nebuna care tipa a fost la 7-8 minute in spate.