Open Bike Haute Gruyère

Mi-am propus sa fac mai multe maratoane anul acesta dar nu prea mi-a iesit. Am facut un XCO in mai, unul la Faget in Cluj, in iunie, si cam atat. Culmea e ca am participat la multe concursuri de sosea, 7 daca bine imi amintesc. In fine, in iulie ma decisesem deja sa particip la acest concurs foarte cunoscut aici, desi nu e pe o distanta foarte lunga, dar e de categorie nationala, ceea ce garanteaza ca vei avea la start multi sportivi de elita.

Zis si facut. Cu o zi inainte luam trenul spre celebra regiune Gruyère, unde se fac renumitele branzeturi. Un orasel-cetate medieval, foarte cochet si curat, plin de turisti. 

 

Ziua concursului. Startul era la ora 13, asa ca dimineata iau bicicleta sa dau o fuga pentru pachetul de inscriere. Ma iau dupa niste indicatoare cu Open Bike si incep sa urc… si urc vreo 2 km o panta de 11% pana cand imi dau seama ca urcam spre varful muntelui, pe traseul de maraton si nu spre locul de start. Buna incalzire! O iau inapoi si dupa 6 km ajung la start. Aici totul extrem de bine indicat cu multe corturi, vestiare, dusuri si locuri unde se putea manca si bea. Iau numarul de concurs si am placerea sa vad ca primesc o sapca de biciclist si incalzitoare de maini, deja mai scumpe decat inscrierea. Fac drum intors acasa, mananc fortat un panini stiind ca ora de concurs e foarte inselatoare, exact la ora pranzului si daca te apuca foamea mare nu o potolesti cu gel si batoane. Am facut bine, aveam sa-mi dau seama pe parcurs.

Aruncand privirea pe internet, vad ca erau peste 1100 de concurenti inscrisi, erau multi la proba scurta de 28 km si la categoriile de copii si adolescenti. La categoria mea: 93 de concurenti. Dupa o incalzire de 10 km, ma asez la start undeva la mijlocul plutonului si in asteptare ma uitam sa vad care e tendinta la biciclete, erau multe acum si de 27.5 pe langa cele de 29 dar erau si de 26 inca, multe full-suspension. La ora 13 fix se pleaca, facem o scurta urcare pe sosea si se intra pe un single track. Imi dau seama ca va fi foarte alunecos terenul dupa primii metri, mai ales ca erau multe radacini. Incerc sa ma mentin pe pozitie si sa nu trag foarte tare, stiind ca vor fi niste urcari foarte grele pe la jumatatea traseului. Prima coborare era pe o poteca facuta prin pasune, cu multe denivelari si un noroi alunecos. Urmeaza o succesiune de urcari-coborari scurte dar care te solicitau tehnic destul.

Dupa 15 km, dupa un viraj nervos la 90°, ma lovesc de o panta de 1.5-2 km cu o medie la 12-13% si ultima parte la peste 15°. Aici era o mare provocare pentru ca erau pietre multe pe care puteai patina si odata ce puneai piciorul jos trebuia sa faci push bike pana sus, era aproape imposibil sa mai pornesti. Am urcat cu grija si am reusit sa depasesc 5-6 concurenti pana sus. Urma o cascada de urcari si coborari, cand pe drum lat cand pe single foarte tehnic. Depaseam 3 oameni pe urcare, ma ajungeau pe coborare, eram cam in aceeasi formula pe o mare parte din traseu.  Imi pastram energie pentru urcarea cea mai grea, in jur de 5-6 km. Iau un gel intre timp, beau apa si pedalez cu cadenta ridicata. Mai luam cate un pahar din mers de la punctele de alimentare. Aici vreau sa fac o paranteza: in 48 km am trecut pe langa 6-7-8 puncte de alimentare unde erau cate 6-7 voluntari. Doi pe o parte cu apa sau ceai, al treilea cu bucati de banane, iar al patrulea cu portocale sau cereale. Fiecare striga ce are in mana, deci nu erai nevoit sa te opresti si sa pierzi timp. Spun asta pentru ca in Romania nici la primii nu li se da ceva din mers, ba mai te poti pomeni cu o replica de iti pica moralul daca ii deranjezi, cum am mai patit. Tot la 4-5 km dadeai de mici galerii care iti citeau numele si te incurajau ca la Turul Frantei. Erau femei si copii, pentru fiecare sat era o sarbatoare sa treci pe la ei, asta e metalitatea acolo. Cand am urcat spre cetatea Gruyère, era o panta de 300 de metri cu medie 14%. Totul era pe pavate dar vechi si nearanjate. Era o nebunie sa vezi 400-500 de oameni pe toata urcarea care urlau si aplaudau. Asta imi dadea energie, mai ales ca noroiul mi-a consumat un sfert din resurse. 

Inchei paranteza si revin la urcarea lunga pe care o fac intr-un ritm bun, dovada ca las grupul meu la 150 de metri si ajung un pluton mai nervos in fata. Imi zic ca e bine, stiam ca elvetienii sunt foarte rapizi pe coborari, dar macar ma lipeam de unii mai puternici. Eh, aici vine coborarea, super abrupta si cu multe capcane, mai intai iarba si gropi, apoi o zona cu mocirla si pietre mari, dupa care iar o bucata abrupta periculoasa. In conditii de uscat ar fi niste coborari medii spre grele dar asa misiunea era foarte grea si nu am vrut sa risc pentru ca am vazut 2-3 cazaturi pe langa mine, fara urmari grave, dar nu stii niciodata. Uf, ziceam, da Doamne urcari! ca de la coborari ieseam mai epuizat dupa atata atentie si zguduituri, dovada ca imi simt tricepsii si spatele ca dupa o sala de forta. 

Incepusem deja sa ma uit la ceas sa vad cat mai am, mai erau 15 km pe care ii speram mai usori, speranta desarta… Dupa 1 km de plat, se intra iar pe tot felul de poteci unde si pe drept nu poti avea mai mult de 20-22 km la ora si apoi intram pe o urcare de 3 km din care ultimii 300 de metri pe un noroi lipicios pana la glezne de am crezut ca sunt in Hoia, nu in Alpi. Nu imi explic cum se formase acea micirla de porci, mai eram si pe o panta de 10%. Sus ne asteptau organizatorii cu obiecte metalice pentru a curata rotile. Cred ca Ninerul avea 3 kg in plus si eu mai aveam 2 kg in pantofi si ma indrept cu teama spre o coborare stiind ca nu mai am nicio aderenta. Am scapat si de asta si intram in ultimii 6 km. Aici dau placa mare si viteza, aveam inca energie aveam sa constat. Se intra langa sosire si sa vezi surpriza, ne mai asteptau niste zig-zaguri de ciclocros, surpriza organizatorilor de anul acesta. Merci, zic eu, m-as fi lipsit de bonusul asta. Maria ma vede si zice sa am grija ca sunt niste bucati mai grele. Dupa 10 minute de invarteala le termin si trec linia in 2h44 minute, o medie buna pentru conditiile date, 17,5 km/h. Locul 21 a fost bun, multumirea mea mare a fost ca nu am facut pana si alte minunatii care mi s-au mai intamplat in ultimii ani. Am rezistat cu 2 bidoane de apa, plus cele de pe margine, si cu  2 geluri. Am incheiat sezonul multumit totusi, a fost un concurs mare, erau si elicoptere de unde se filma. La sfarsit supa calda, branza, paine si fructe la discretie. Plus o gramada de standuri cu gratare si bere. 3 pahare de supa, spalat bicicleta, intors pe ploaie si 7 grade la hotel. Seara supa, fondue si o sticla de vin alb sa sarbaresc ziua de nastere pe care vedeti ca am petrecut-o printr-un concurs avand langa mine suporterul si ajutorul de baza, sotia mea inimoasa, care se consuma mai mult ca mine.