Poza

Poza

marți, 5 septembrie 2017

Calatorie in Alpi


 Cum nu e un blog facut exclusiv pentru concursuri, imi face placere sa mai amintesc din cand in cand de turele mai speciale, chiar daca de o vreme n-am scris nimic. Anul trecut am cunoscut un tip pasionat ca si mine de mtb si ciclism in general, cu care am facut cateva iesiri si concursuri. Apoi el s-a mutat din oras si s-a intrerupt legatura. Dupa ce i-am dat un semn, mi-a spus ca are un plan de traversare a Alpilor pe bike. M-am aratat incantat, desi anul asta problemele de sanatate mi-au blocat prima parte a sezonului dar oricum era o tura nu un concurs, nu-i asa? Cel putin asa credeam ca vede si el. Dupa un schimb de email-uri, am convenit sa luam cate un rucsac cu haine de schimb, mancare si materialul necesar pentru o tura de biciclete. Am ales un rucsac de 30L cu plasa la spate pentru a evita transpiratia. Urma sa ne intalnim intr-o mica localitate din Masivul Mt. Blanc - Montroc le Planet, Franta. Dupa 3 trenuri schimbate am ajuns cu bine. Am urcat impreuna pana la Col de Balme si de acolo am facut o coborare dificila de 6 km pana in Vallée de Trient in Elvetia. Urcare pe Col de Forclaz si coborare spre Martigny. Dupa o mica problema cu placutele de frana continuam drumul spre Le Chable. Acolo am luat o pauza de masa si de discutii. Era cald. Am urcat cu telescaunul pana la Verbier si de acolo am reluat urcarea pe biciclete spre varful Croix de Coeur la 2200 m aproximativ. De aici era indicat sa continuam pe traseul marcat de biciclete, insa omul vroia numai singletrack dificil. Am prins cateva piste bune dar apoi i s-a nazarit sa intram pe Bisse de Saxon care dupa ce ca e extrem de dura e interzisa bicicletelor. S-a facut ca ploua si a continuat. Am inceput sa imi dau seama ca se comporta ca si cum ar fi singur si considera tura ca un antrenament dificil. Dupa chin si carat bicicleta pe margini de prapastie am ajung la primul refugiu la Siviez. Era 18h30 si eram dupa 8 ore de pedalat. Gazdele au fost primitoare si meniul cu carne uscata, branza si apoi raclette a fost bun. Am baut si un aperitiv din partea casei, apoi o halba. A fost placut si am mai discutat in liniste cu el. Noaptea nu am dormit bine dar speram sa avem o zi mai fluida si fara schimbari de plan ca in prima zi.
 A doua zi ne-am trezit la 7h si dupa micul dejun am pornit spre La Combatsone (2236m) si apoi inca o mica urcare undeva spre 2400 m. Se anunta o zi lunga si grea iar rucsacul ma jena tare la spate. De aici au inceput problemele. Mai intai a vrut sa facem o urcare in plus cand eram pe la 1700 m. Adica sa urcam pe un drum la 2400 m la Mt. Rouge. Nu stia nici drumul si nici coborarile dar asa avea el chef. L-am convins ca nu o sa fie timp pentru ca oricum mai avem 3000 m denivelare si s-a lasat convins...5 minute dupa care a deviat pe o coborare catalogata ''hard''. Am coborat pe acolo dar nu-i ajungea asa ca a luat-o la sanatoasa pe o poteca care nici el nici eu nu stiam unde duce. Plina de stanci si apa era un adevarat chin. Constatam dupa 2 km ca e drum fara iesire. Toate ne costau multa energie si imi luau mult din motivatie. In fine, facem urcarea de la Mandelon si de acolo o portiune de plat grea si coborarea de rigoare pana la Evolene. Pauza. Urma ultima urcare de 15 km cu 1700 denivelare. Dupa ce am ajuns sus urma un push bike de la 2400 m la 2800 m si acolo am zis pas, lipsit de chef sa mai continuu asa. I-am zis ca eu ma opresc. Nu i-am reprosat nimic dar cand cineva schimba traseul si se crede singur pe munte inseamna ca nu stie sa faca echipa si pace. In concluzie o tura scurtata la jumatate si un regret ca nu am dus la capat totul, desi as fi putut continua a doua zi. Partea buna e ca am cunoscut zone noi in Alpi si am revizitat altele pe care nu le mai vazusem. In rest numai de bine.

duminică, 20 august 2017

Eiger Bike Challenge

Eiger Bike Challenge este unul din concursurile de maraton pe care doresti sa le faci in fiecare an, dar nu ajungi din diferite motive: esti in concediu, ti se pare prea scumpa cazarea sau vrei sa faci un alt concurs saptamana urmatoare. Adevarul este ca in august incepe partea a doua a maratoanele aici in Elvetia, in special in partea germana. Eu stau in partea franceza si nu prea am multe in zona, doar Elsa bike si Raid Evolenard in Valais la care nu am ajuns niciodata, acesta fiind cam greu accesibil. Bine, mai e Grand Raid, dar asta este o alta poveste.

Am ezitat cam o saptamana la ce distanta sa particip, fie la 88 km cu 3900 denivelare, fie la 55 km cu 2500 denivelare. Ambele probe extrem de denivelate. Dupa cum am mai spus, nu sunt in top cu pregatirea, iar mental nu cred ca as fi suportat un efort extrem de lung, asa ca am decis pentru 55 km. Indice de denivelare 2.2, deci extrem, tinand cont de faptul ca o etapa dura in Turul Frantei are indice 3.5, iar cu cat indicele este mai mic, cu atat parcursul este mai denivelat.

Am ajuns cu Maria cu o zi inainte si ne-am cazat la un hotel vechi, demodat si scump - tipic Swiss made. Dar ce sa faci, merita sa cheltuiesti o data pe an pentru un concurs frumos. Grindelwald e o statiune montana in Alpi. Esti la poalele masivelor Eiger, Moch si Jungfrau. Totul este impresionant, esti practic coplesit de grandoarea naturii. Desi esti la peste 1000 de metri, le privesti cu capul in sus, iar ghetarul e permanent. Ne-am plimbat seara prin statiune, iar apoi am dat o tura de cativa km si m-am incalzit pe o panta de 20 la suta pentru ca nu aveam unde.

Startul s-a dat la 7h45 dintr-o parcare. Erau 8 grade.  Ne astepta prima urcare de 14 km si 1200 denivelare pana la Gr. Scheidegg si apoi inca o mica urcare pana la First la 2200 m. Am avut un ritm constat si progresiv, reusind sa depasesc destui concurenti. Prima mare coborare a fost celebra Mokkasin, plina de noroi si extrem de abrupta. Dupa un chin de 15 minute intram pe urmatoarea urcare, mai scurta, pe care o facem rapid. Ma luase foamea un pic si am luat un gel si apa din plin. Stiam ca la km 37 era o zona de alimentare cu bouillon si prajituri. Acolo am baut 2 pahare de bouillon, prietenul meu la concursuri lungi: o supa la pahar care imi da ce am nevoie si, cum nu pot sa mestec in timpul concursurilor, e ideala. Urma urcarea in doua etape spre Bort si ma vadeam ca si scapat. Nu stiam ca se apropie ce e mai greu, ultima parte de 2.5 km cu medie de 15% si ultimii 500 metri de push bike. Am reusit sa urc pe bicicleta, un copil mi-a dat un burete cu apa sa-l storc pe cap si am continuat. La coborare, mi-a luat 10-15 secunde de la oboseala pana sa clipsez pantoful si am continuat. Au fost si pasaje extreme unde era musai sa cobori, mai ales ca era ud totul si nu cunosteam coborarile.Despre coborari, pot spune ca erau de doua feluri aici: 1. pe asfalt sau pietris cu inclinatie foarte mare si viraje la 200 m, nu-mi plac deloc si ma depasesc multi aici; 2. coborari extrem de tehnice mai ales in conditii de umiditate si oboseala. Pe ultimii 5 km ma vedeam la finsh dar m-am inselat: o succesiune de urcari grele si pasaje foarte tehnice au scos untul din mine. Dupa 52 km de concurs am avut primul km de plat si apoi ultimii km in urcare. Acolo am mai depasit 10 persoane, probabil din cei ce ma depasisera pe coborari. Am incheiat pe 80 din aproape 200 la categorie, ceea ce e foarte bine la nivelul asta. Am vazut clasamentele din anii trecuti si m-as fi clasat mereu cam pe aceeasi pozitie, culmea chiar cand erau cate 400-500 la categorie. Sa inteleg ca vin mai putin concurenti din cauza duritatii traseului si participa doar cei ce pot trage tare? Interesant, altfel nu s-ar explica cum timpul meu ar ramane pe aceeasi pozitie.A fost o experienta frumoasa si as reveni oricand aici pentru ture de picior sau pentru a explora mai bine zona pe mountain bike. Urmeaza o mare provocare acum: Traversarea Alpilor din Franta in Elvetia pe MTB. Despre asta, in curand.

sâmbătă, 19 august 2017

Elsa Bike marathon


 Dupa ce am asteptat trei ani am reusit din nou sa particip la acest maraton destul de neconventional, un fel de concurs de XCO lung de 60 km cu 1800 metri denivelare. Multe urcari scurte si abrupte si multe coborari single trail destul de frumoase si cu  elemente tehnice. Vremea a fost calduroasa inca de la start iar plutonul a plecat foarte rapid intr-un nor de praf. Stiam ca sunt in crestere de forma, dat fiind ca la inceput de sezon nu m-am simtit bine asa ca am zis ca e perfect pentru a cunoaste forma actuala si a face un antrenament solid. Mai era si curiozitatea daca am evoluat fata de 2012 cand am scos 3h:37 parca, dar acolo am pierdut 10 minute cu o pana. Zis si plecat, am dat tot ce am putut sa vad unde sunt si am constatat ca nu straluceam dar nici nu eram de ras. Nu mai castigam pozitii ca alta data, era explicabil acum, mai pierdeam pe coborarile rapide ca de obicei si ma mentineam pe cele tehnice care sunt si preferatele mele. Adica single-uri cu inclinatie medie, cu radacini, pietre si altele. Pe la mijlocul concursului se facuse foarte cald, erau peste 30 grade si multi era cuprinsi de crampe. Nu prea ma confrunt cu problema asta pentru ca merg cu cadenta ridicata si imi gestionez bine energia dar acum simteam ca sunt in pericol. Am consumat apa constant si cu gelurile din buzunar am evitat orice problema. Ultimii 10 km au fost destul de grei, incepuse sa se termine bateria si eram copt de la caldura. Am avut si emotii la un single in padure, n-am vazut ca sunt trepte mari de lemn si am intrat cu aproape 30 km/h incat era sa ma dau peste cap. Noroc ca Fox factory kashima lucreaza pana la capat si m-a salvat. Chiar am auzit pe cineva in spate strigand ceva, credea ca sunt nebun si ma arunc pe coborari la risc. Am ajuns la finish unde ma astepta draga sotie Maria care a vazut ca eram cam rupt de oboseala. Timpul a fost de 3h20min, deci un mic progres chiar daca nu asa cum as fi dorit. A urmat un dus si apoi ne-am reintors la Neuchâtel cu vaporul, a fost foarte frumos.

miercuri, 7 iunie 2017

Urcare Nods-Chasseral


 Fara mari introduceri pot spune ca m-am aliniat linistit la start cu gandul de a face un antrenament dur si de a vedea la ce nivel sunt. Cum anul asta nu am avut posibilitatea sa ma pregatesc cum trebuie, numai o minune putea face sa-mi bat recordul de timp. De urcarea asta am scris de doi ani incoace, e un concurs de urcare de 9,6 km cu 680 m denivelare, daca bine tin minte. Startul a fost mai bun ca de obicei, lucru dificil la mine. Dupa o prima portiune de 7% a urmat o zona de plat de aproape 1 km si apoi 4 km cu medie spre 10%. Acolo am sperat sa am putere dar nu a fost chiar asa. Am pierdut cateva pozitii si nu am reusit deloc sa cresc ritmul. M-am mentinut totusi pe o cadenta ridicata si am facut ce am putut pana spre final. Timpul a fost 33min50sec, cu aproximativ 2min30sec mai mult fata de recordul din 2015. Sunt multumit ca am dat drumul la motor si sunt sigur ca voi intra in forma incet, incet. E inceput de sezon si avem vara inainte!