Eiger Bike Challenge

Eiger Bike Challenge este unul din concursurile de maraton pe care doresti sa le faci in fiecare an, dar nu ajungi din diferite motive: esti in concediu, ti se pare prea scumpa cazarea sau vrei sa faci un alt concurs saptamana urmatoare. Adevarul este ca in august incepe partea a doua a maratoanele aici in Elvetia, in special in partea germana. Eu stau in partea franceza si nu prea am multe in zona, doar Elsa bike si Raid Evolenard in Valais la care nu am ajuns niciodata, acesta fiind cam greu accesibil. Bine, mai e Grand Raid, dar asta este o alta poveste.

Am ezitat cam o saptamana la ce distanta sa particip, fie la 88 km cu 3900 denivelare, fie la 55 km cu 2500 denivelare. Ambele probe extrem de denivelate. Dupa cum am mai spus, nu sunt in top cu pregatirea, iar mental nu cred ca as fi suportat un efort extrem de lung, asa ca am decis pentru 55 km. Indice de denivelare 2.2, deci extrem, tinand cont de faptul ca o etapa dura in Turul Frantei are indice 3.5, iar cu cat indicele este mai mic, cu atat parcursul este mai denivelat.

Am ajuns cu Maria cu o zi inainte si ne-am cazat la un hotel vechi, demodat si scump - tipic Swiss made. Dar ce sa faci, merita sa cheltuiesti o data pe an pentru un concurs frumos. Grindelwald e o statiune montana in Alpi. Esti la poalele masivelor Eiger, Moch si Jungfrau. Totul este impresionant, esti practic coplesit de grandoarea naturii. Desi esti la peste 1000 de metri, le privesti cu capul in sus, iar ghetarul e permanent. Ne-am plimbat seara prin statiune, iar apoi am dat o tura de cativa km si m-am incalzit pe o panta de 20 la suta pentru ca nu aveam unde.

Startul s-a dat la 7h45 dintr-o parcare. Erau 8 grade.  Ne astepta prima urcare de 14 km si 1200 denivelare pana la Gr. Scheidegg si apoi inca o mica urcare pana la First la 2200 m. Am avut un ritm constat si progresiv, reusind sa depasesc destui concurenti. Prima mare coborare a fost celebra Mokkasin, plina de noroi si extrem de abrupta. Dupa un chin de 15 minute intram pe urmatoarea urcare, mai scurta, pe care o facem rapid. Ma luase foamea un pic si am luat un gel si apa din plin. Stiam ca la km 37 era o zona de alimentare cu bouillon si prajituri. Acolo am baut 2 pahare de bouillon, prietenul meu la concursuri lungi: o supa la pahar care imi da ce am nevoie si, cum nu pot sa mestec in timpul concursurilor, e ideala. Urma urcarea in doua etape spre Bort si ma vadeam ca si scapat. Nu stiam ca se apropie ce e mai greu, ultima parte de 2.5 km cu medie de 15% si ultimii 500 metri de push bike. Am reusit sa urc pe bicicleta, un copil mi-a dat un burete cu apa sa-l storc pe cap si am continuat. La coborare, mi-a luat 10-15 secunde de la oboseala pana sa clipsez pantoful si am continuat. Au fost si pasaje extreme unde era musai sa cobori, mai ales ca era ud totul si nu cunosteam coborarile.Despre coborari, pot spune ca erau de doua feluri aici: 1. pe asfalt sau pietris cu inclinatie foarte mare si viraje la 200 m, nu-mi plac deloc si ma depasesc multi aici; 2. coborari extrem de tehnice mai ales in conditii de umiditate si oboseala. Pe ultimii 5 km ma vedeam la finsh dar m-am inselat: o succesiune de urcari grele si pasaje foarte tehnice au scos untul din mine. Dupa 52 km de concurs am avut primul km de plat si apoi ultimii km in urcare. Acolo am mai depasit 10 persoane, probabil din cei ce ma depasisera pe coborari. Am incheiat pe 80 din aproape 200 la categorie, ceea ce e foarte bine la nivelul asta. Am vazut clasamentele din anii trecuti si m-as fi clasat mereu cam pe aceeasi pozitie, culmea chiar cand erau cate 400-500 la categorie. Sa inteleg ca vin mai putin concurenti din cauza duritatii traseului si participa doar cei ce pot trage tare? Interesant, altfel nu s-ar explica cum timpul meu ar ramane pe aceeasi pozitie.A fost o experienta frumoasa si as reveni oricand aici pentru ture de picior sau pentru a explora mai bine zona pe mountain bike. Urmeaza o mare provocare acum: Traversarea Alpilor din Franta in Elvetia pe MTB. Despre asta, in curand.

Elsa Bike marathon

 Dupa ce am asteptat trei ani am reusit din nou sa particip la acest maraton destul de neconventional, un fel de concurs de XCO lung de 60 km cu 1800 metri denivelare. Multe urcari scurte si abrupte si multe coborari single trail destul de frumoase si cu  elemente tehnice. Vremea a fost calduroasa inca de la start iar plutonul a plecat foarte rapid intr-un nor de praf. Stiam ca sunt in crestere de forma, dat fiind ca la inceput de sezon nu m-am simtit bine asa ca am zis ca e perfect pentru a cunoaste forma actuala si a face un antrenament solid. Mai era si curiozitatea daca am evoluat fata de 2012 cand am scos 3h:37 parca, dar acolo am pierdut 10 minute cu o pana. Zis si plecat, am dat tot ce am putut sa vad unde sunt si am constatat ca nu straluceam dar nici nu eram de ras. Nu mai castigam pozitii ca alta data, era explicabil acum, mai pierdeam pe coborarile rapide ca de obicei si ma mentineam pe cele tehnice care sunt si preferatele mele. Adica single-uri cu inclinatie medie, cu radacini, pietre si altele. Pe la mijlocul concursului se facuse foarte cald, erau peste 30 grade si multi era cuprinsi de crampe. Nu prea ma confrunt cu problema asta pentru ca merg cu cadenta ridicata si imi gestionez bine energia dar acum simteam ca sunt in pericol. Am consumat apa constant si cu gelurile din buzunar am evitat orice problema. Ultimii 10 km au fost destul de grei, incepuse sa se termine bateria si eram copt de la caldura. Am avut si emotii la un single in padure, n-am vazut ca sunt trepte mari de lemn si am intrat cu aproape 30 km/h incat era sa ma dau peste cap. Noroc ca Fox factory kashima lucreaza pana la capat si m-a salvat. Chiar am auzit pe cineva in spate strigand ceva, credea ca sunt nebun si ma arunc pe coborari la risc. Am ajuns la finish unde ma astepta draga sotie Maria care a vazut ca eram cam rupt de oboseala. Timpul a fost de 3h20min, deci un mic progres chiar daca nu asa cum as fi dorit. A urmat un dus si apoi ne-am reintors la Neuchâtel cu vaporul, a fost foarte frumos.