Provocarea cataratorilor - Défy de la Grand VY, 10 km, 10%

  Sa amintesc cu intarziere si despre inca un contratimp rutier in urcare, de data asta interzis celor care au probleme cu inclinatiile mari. Concursul a fost gandit de un rider foarte cunoscut in zona, Jérémy Huguenin, un mtb-ist specializat pe distante lungi. Concursul semnifica de fapt si debutul unei urcari unde pe tot parcursul anului orice ciclist se poate singur cronometra, scotand un bilet dintr-un automat la debutul urcarii iar la final compostandu-l din nou, timpul lui fiind apoi inregistrat si inclus intr-un clasament general.

 M-am simtit motivat inca de cand am auzit de provocare si asteptam cu nerabdare sa particip. L-am convocat din nou pe Lucien si iata-ne intr-o zi de iulie care arata ca una de noiembrie cu 11 grade si ploaie marunta. Ne astepta o frumusete de urcare prin padure, pe asfalt umed. Am urcat cu masina la locul de finish, la 1400 de metri si am inceput cu o coborare spre locul de start. Nu mai spun cu ce prudenta am coborat pe pantele pline de viraje si o straduta stramta pe care incap 2 masini Matiz pe latime. La locul de start am mai facut o scurta incalzire. Bun, se da startul unde nu fusesem prea bine plasat, asa ca pe primele sute de metri am pierdut pozitii importante, tinut in loc de tot felul de fete sau persoane care se afla in treaba bagandu-se in fata si apoi inoata in pedale. Bun, la inceput am zis sa merg la 80% din potential sa nu ma epuizez. Lucrurile au mers destul de bine si dupa 3 km mi-am zis sa accelerez. Am mai depasit 6-7 ciclisti si apoi am stagnat pe pozitie. Cel mai greu a fost pe o portiune cu 3 km inainte de final unde media era de 13-14% pe 2 km. In fine, fiind o urcare HC ( hors catégorie) nu poti sa ai vreun moment usor pe tot parcursul catararii. Am avut inspiratia de a pune pe spate cauciucuri Schwalbe Lugano si nu am avut nici o problema cu tractiunea. O alegere mai proasta a fost sa incarc bicicleta cu 2 bidoane cu apa. Am carat 700 de grame in plus, si stim cat conteaza fiecare gram in plus de la 7% in sus. Nu pot sa spun ca am fost nemultumit de evolutia mea dar cred ca este loc de mai bine.Poate era mai bine sa plec cu mai mult curaj si forta dar exista marele risc sa te tai si atunci ai pierdut totul. Am iesit pe locul 25 la categorie si 29 la general, cu timpul de 00:41:32.715 si o medie orara de 12.56 km/h
Acum m-am uitat pe clasamentul la zi si figurez pe locul 31 din 256 de concurenti.
Dupa concurs ne-am incalzit cu o sticla de vin si cate o portie calda de raclette.

Sa vedem cum va fi la anul.

August in Romania

  Asteptam cu nerabdare sa ajung in tara, sa revad in special prietenii si sa facem iarasi cateva ture de bicicleta prin Faget sau Muntii Gilaului ca de obicei. La doua zile dupa sosirea noastra era programat chiar un maraton - Maratonul Baisorii - lucru care m-a bucurat, fiind o ocazie de a vedea lume multa si de a incepe in forta vacanta. Dar socoteala de acasa...Dupa bagajele grele carate pe trenuri si avion spatele cred ca era deja inflamat, iar mestereala de la bicicleta de sambata a pus capac, asa ca dintr-o data mi-a revenit o veche criza de lombosciatica care m-a blocat si mi-a anulat toate sperantele de a participa. Totusi speram...Iulian chiar m-a dus la urgente, unde am fost tratat cu calmante si recomandarea de a nu face nimic minim 3 zile. Am vrut sa fiu totusi la start sa incurajez echipa de la Tura de Noapte si alti prieteni dar dimineata am realizat ca nici pe scaun nu pot sta. Bun inceput...
  Au urmati seri cu bere si reintalniri iar dupa 3 zile mi-am facut curaj sa ies la o tura usoara si semnele erau bune, pe coborari trebuia insa sa am grija pentru ca spatele nu ma lasa sa ma aplec. Usor, usor mi-am recapatat mobilitatea si am reusit sa facem mare parte din traseul de 80 km de la Gilau, un traseu frumos cu destule single-track-uri frumoase si virajate inainte de Racatau. Coborarea de la Drumul Generalului era anuntata foarte grea dar daca mentii o viteza si o directie adaptate ai destul loc de manevra. Am evitat Pape fiind prea cald si cam tarziu si in echipa reunita ne-am intors cu greu acasa unde s-a baut bere sau limonada in cazul meu.
  Incepusem sa fac planurile pentru Geiger tura lunga care imi trezise curiozitatea prin superlativele cu cel mai dur maraton mtb din Romania. Ma simteam pregatit  tehnic si fizic, desi anul acesta nu m-am antrenat prea mult pentru distante lungi.  Nu stiam ca o sa am un mare dusman in saptamana concursului si anume canicula care mi-a luat total pofta de mancare, am slabit aproape 2 kg si nu cum trebuia. M-am cazat la Cisnadioara cu John si Alex, am facut o plimbare in Sibiu, am mancat la restaurant, adica am incercat pentru ca eu am reusit sa termin o supa crema iar din portia de paste nu am mancat nici jumatate. Noaptea am adormit greu si am dormit cam prost. Dimineata cafeaua rece pastrata de seara nu a fost chiar pe gustul meu iar de mancat nici vorba. Stiam ca nu-i a buna dar nu vroiam sa ma las influentat, asa ca am zis ca o sa ma alimentez pe
parcurs.

Start, adica start ca in Romania, un haos intins de-a lungul a 8-9 km de sosea cu copii de 14 ani care imi taiau calea, si tot felul de bezmetici care schimbau directia sau franau brusc, oameni care la prima panta oricum ar fi blocat urcarea fiind deja lesinati. Asta e, ajunsesem cam pe la mijlocul plutonului dar stiam ca e traseul lung si ca am timp. Dupa primul delusor cand incepuse adevaratul maraton aud un fasait si cand ma intorc vad ca lichidul antipana iesea. Cred ca fusese un ciob. Asta e, zic, de ce sa ma mai mir, hai sa repar si pace. Am ales solutia sa umflu pana cand lichidul reuseste sa astupe, cu chiu cu vai am reusit dar numai cu un cartus co2, cu pompa pierdusem vremea cel putin 10 minute. Ma urc si normal ca era coada in fata, venisera cei din urma si fiind inca la inceput nu erau distantati asa ca au urmat inca 5 minute cu rugaminti sa ma lasa sa trec, altii mai tipau in spate sa le fac eu loc, asta e. Pe urcarea de la Magura am simtit ca iar s-a desumflat cauciucul dar am zis ca ma dau jos doar daca e pe janta, ma luasera nervii deja. Urc in ritm mediu chiar modest Magura, iar la punctul de hidratare il vad pe Otniel pe care-l cunoscusem in 2010 la Preluca. Baiat de treaba imi umfla el din nou roata, beau un pahar de maglavais rosu si heirup. Vine coborarea apoi intorc la stanga spre Paltinis si imi zic ca  trebuie sa incep sa pedalez. Am depasit un concurent sau doi dupa care zona de iarba in panta care e destul de tricky pentru ca nu poti recupera deloc, apoi a urmat prima coborare serioasa, un fel de drum peste care au venit avalanse de bolovani miscatori de toate marimile. Ce bun era un full sau un 29er dar l-am facut si asa, cu dezavantajul celui care nu cunoaste traseul si riscurile lui. La punctul 2 de alimentare am ramas surprins cat de prost erau dotati, niste batoane de cereale tari, banane si suc, asta la un parcus de aproape 100 km si peste 3500m denivelare. Am mancat ce am putut si cum urma a doua urcare speram totusi sa pot aborda cum planuisem, adica intr-un ritm mult mai tare. Dar aici am inceput sa simt inceputul "dezastrului", adica o lipsa de energie totala. Imi zic sa pastrez cadenta buna si un raport mai usor, macar sa imi mentin pozitia. Dupa 3-4 km de urcare ma depasisera vreo 5 persoane asa ca nici o sansa, marele meu atu era inutilizabil. Inot totusi pana spre finisul urcarii si surpriza, de fapt la mine nu mai e nici o surpriza, fac din nou o frumusete de pana. Bun, pauza de meditatie, ce sa fac? Hai sa merg pe jos un pic in speranta ca e punct de alimentare si asistenta tehnica. Dupa 10 minute de merg vad un luminis si imi dau seama ca ma inselasem. Scot roata, lichidul, valva si pun camera etc. Mai trec 5 grupati, nu zic nimic, nici eu, oamenii stiau ca un cuvant inseamna energie pierduta. Repornesc si tocmai venea inca un concurent cu care poposesc 1 minut sa culeg zmeura. Eram deja scos din concurs cu gandul dar speram sa termin in timpul limita, stiind ca multi au ca obiectiv sa nu fie eliminati. Eu nu stiam timpii de neutralizare fiindca nu imi pusesem problema asa, plecam sa fac maxim 6 ore. Ajung la puctul 3/4 de alimentare. Eu: Aveti spray de lant?  El: Nu!  Eu: Pai asa s-a anuntat, sa nu luam ca au la toate punctele. El: A, nici vorba... Asta e, lantul scartia, facea figuri si chiar avea tendinta sa sara de pe un pinion pe altul. Urma pentru mine Golgota, caderea totala de energie de la nemancare cu timpul si ritmul pierdut de la pene m-au facut sa fac o urcare relativ usoara intr-una interminabila, avand chiar "performanta" de a  impinge bicicleta la pantele de maxim 6%.  Coborea a venit ca o salvare, era intr-adevar tehnica si trebuia sa negociezi totul dar macar era coborare. Pe ultima parte a coborarii m-am dezorientat, din vina mea ce-i drept, si am mai pierdut aproape 9-10 minute. Ultima parte nu are multa istorie, traseul a fost ales frumos, am patinat de doua ori pe o panta cu iarba, nu aveam deloc aderenta. Finalul dupa traversarea soselei si prin parcul de 5 km ia tot farmecul concursului, plictiseala maxima. Dar pot spune ca este un traseu greu, 2 urcari si 2 coborari grele, este un maraton pentru ciclisti experimentati si cu o tehnica peste medie. Am terminat totusi in timp regulamentar pe 38 din 44, au fost cativa neutralizati iar restul au abandonat, o rata de abandon de peste 30% spune multe despre concurs. Timpul meu 8h03. Problemele tehnice si ratacirea m-au costat aproape 1 h, restul il pun pe seama starii fizice execrabile. In conditii normale nu as face mai mult de 6h, mi-o confirma si faptul ca oameni fata de care ies cu cel putin 30 minute inainte au facut 6h40. Al doilea aspect ar fi ca de obicei merg pe un Zaskar carbon de 9.4 kg si aici am un Cannondale F6 de 11.2 kg, mai usor totusi fata de cele 12.8 kg de anul trecut dar conteaza mult sa te dai pe bicicleta cea mai buna. Greu cu schimbarea din Elvetia in Romania, mai ales verile. Apropo, de cand am revenit in Elvetia am iarasi pofta de mancare si forta in gambe.

 Aspecte pozitive la concurs: 1.traseul, desi extrem pe alocuri si nu potrivit pentru mtb 100% e totusi o provocare; 2. marcajul, foarte bine facut cu spray
Aspecte negative: 1.puncte alimentare neadaptate pentru o distanta asa dura si o vreme friguroasa; 2 spray-ul de lant promis nu exista

Inca un lucru trist, sub 70 de inscrisi la tura lunga. Banuiesc ca teama de un parcurs dur nu le da curaj multora, dar totusi cand vad ca afara vin mii de concurenti in tari cu populatie mult mai mica ma face sa dau vina si pe organizatori care cel putin aici au un aer arogant nemotivat si o atitudine de superioritate stupida. Usor, usor vor disparea unele maratoane de la noi din cauza mentalitailor si nu a traseelor.
Sper sa revin odata si sa fac traseul asa cum as vrea sa-l fac.


 

Contratimp de sosea in urcare

   De mult timp doream sa particip la un contratimp de sosea si iata ca s-a ivit ocazia! Desi concursul se amanase initial, a fost re-reprogramat si impreuna cu  Lucien, foarte tanar coleg de la Vélocité am purces spre concurs. Ne asteptau aproape 10 km de urcare, ultimii 8 cu medie de 6%. O zi plina de stres si peripetii incepand cu cablul de schimbator care s-a rupt inainte de a iesi din casa, apoi cu pedala care se declipsa si nu puteam sa pedalez din picioare si pana la problemele cu schimbatorul spate care nu tinea lantul pe pinion. Pe primele doua le-am rezolvat urgent inainte de start dar cu schimbatorul am avut probleme serioase in prima parte asa ca din pacate am incetinit si am pierdut 1 minut pretios, tinand cont ca era un contratimp.
 Participare selecta cu multi ciclisti profesionisti la start, Colombatto Laurent, Vitor Rodriguez, Edouard Choulet sau Philip Legros, fosti campioni ai Frantei sau din Elvetia.
 In final am scos 26minute si 32 de secunde, medie orara de 22 km/h, la 5 minute de Colombatto care a stabilit recordul din toate timpurile al cursei. Un loc 18 la general din 69 de concurenti de excelent nivel si locul 2 la categoria de varsta. Fara problemele cu schimbatorul as fi fost pe locurile 13-14 dar oricum sunt multumim de participare. Lucien a facut si el un timp excelent - 25min55sec si locul 14 la general.
 La 20 minute a izbucnit o furtuna violenta cu grindina. Cum ar fi fost sa ne prinda ploaia pe sosea la 1100 m intre munti...

Rock du Littoral

Singletrack ride s-ar mai putea spune sau concursul cu cel mai mare procentaj de single-uri din regiune, aproximativ 20 km din cei aproape 31 cat are concursul.

 Cum poate am mai scris, este locul de langa casa, deci locul meu de ture si antrenamente unde am inceput sa invat singur sa fac coborari tehnice, acum 3 ani cand am sosit in Elvetia, mai ales ca venind din Romania competitiile si traseele din paduri nu iti dau ocazia sa exersezi pe coborari si concursurile de cross-country cu multe pasaje tehnice sunt rare. Tot timpul am simtit aici ca degeaba as progresa fizic daca nu pot cobori macar la un nivel mediu.

 Bun, anul acesta am reusit sa ma descurc tot mai bine pe virajele de 180° in panta sau pe trepte si pietre cu goluri mari intre ele care imi dadeau tot timpul o mare teama de cazaturi. Anii trecuti invatasem lectia cu radacinile si pietrele care fug in toate directiile si cu multe alte pericole pe care cei ce fac mtb le cunosc. Uneori stii ca ai putea trece dar mintea nu iti da voie, iti trebuie timp sa prinzi incredere si sa nu te blochezi daca mai si cazi. Pana nu accepti si cazaturile ca facand parte din mtb nici nu poti evolua. Cel putin asa imi amintesc eu de primii ani in Cluj cand, dupa ce luam cate o cazatura, coboram tot mai prost cateva zile la rand ramanand cu teama. Cum anul trecut organizatorii introdusesera in ultimul moment o serie de trepte si rock garden, plus o alta serie de viraje care se adaugau oricum la alte 5-6 coborari grele, am avut de furca cu coborarile si mare a fost bucuria anul acesta sa le cobor de parca m-as fi dat de mic pe ele.

Am luat startul cam pe la mijlocul grupului, pe o urcare de 3 km cu medie de 6% unde toata lumea a plecat ca din pusca; eram la 22-23 km/h pe niste portiuni de 9-10% si nu castigam pozitii, semn ca aici e greu. In mare, am pedalat la maxim tot concursul cu 2-3 opriri cauzate de caderile unor concurenti din fata si pe care nu-i puteai depasi fiind locul prea stramt. Multe urcari de peste 12-15% dar sub 1 km, urmate de coborari tehnice si scurte, pasaje mai largi de semiplat unde mai puteam lua o gura de apa si de gel. Apropo, nu am consumat mai mult de 80% dintr-un singur gel, la un moment dat mi-a fost teama sa nu clachez. Am baut totusi 2 bidoane de apa.

 Dupa cum prietenii stiu, eu prefer urcarile lungi si cu pante ridicate dar imi prind bine concursurile de aici pentru ca asa mi-am mai lucrat supletea si ruperile dese de ritm ce nu lasa niciodata pulsul sa coboare, cum e cazul la maraton. Un alt lucru care ma face sa dau totul e ca am mereu 2-3 oameni la cateva secunde in fata si cativa care te preseaza din spate, presiunea e fizica, se simte si daca nu esti combativ pierzi. Elvetienii sunt politicosi dar cand vine vorba de competitii dau totul sa castige si trebuie sa iti castigi locul ca sa treci. Ultimii 3 km au fost pe single noroios, apoi o portiune de plat unde am atins peste 45 km dupa care urma coborarea finala. Totusi, pe ultimul km am pierdut 3 pozitii desi mergeam la limita, semn ca tot platul e slabiciunea mea. In fine nu a fost locul 22 la categorie dar si 25 e multumitor, mai ales ca s-a desfiintat categoria de amatori si a fost open, altfel as fi castigat detasat. Am avut timpul de 1h36min la 17 minute de castigator. Partea buna e ca ma simt bine si ca am scos peste 10 minute fata de anul trecut. Media de 18.8 km/h ma face sa sper ca la maratoane pot sa trec pragul de 20km/h daca nu sunt toate coborarile grele si mai poti sa respiri ca omul 3 km la vale. Oricum, prefer sa fie tehnic dar macar pe urcari si plat mi-ar placea macar 2 metri latime sa pot depasi fara sa astept 2-3 minute ocazia.
Urmatorul concurs va fi un maraton, Elsa bike, cu nume foarte grele la start (Sauser, Huber), 60 km si peste 1800 m. O sa va povestesc dupa 8 iunie cum a fost.

Mica recapitulare 2013

 Ia uite ca a mai trecut inca un an punctat de multe iesiri, evenimente si concursuri. Imi vin in minte zilele de lucru pe bicicleta pe zapada, concursurile pe ploaie si vant din primavara, Campionatul mondial de bike messengers de la Lausanne, Grand Raid, Gilau Maraton sau concursurile de ciclocross din toamna-iarna.
Au fost doua locuri 4 la Hauterive si  la Gilau, un podium, adica locul 3 la Chasseron si in final un loc 1 la ciclocrosul de la Basel. De amintit si clasarea mea exact la mijlocul clasamentului (loc 54 din 108) la un maraton World Tour - Grand Raid 93 km cu 4000 m diferenta de nivel.
 In total 9 300 de km dintre care mai mult de jumatate facuti ca coursier à vélo, o meserie altfel decat altele, care iti fortifica fizicul dar si psihicul.
 Acum dupa Sarbatori e timpul planurilor si al antrenamentelor care pregatesc sezonul 2014.

La multi ani!

GRAND RAID

Grand Raid e un concurs pe care orice mountain biker din Elvetia l-a facut sau are de gand sa il faca. De aici si curiozitatea mea, inca din 2011. De ce e asa renumit printre cele cel putin 200 de concursuri de XC care exista aici? De ce participa intre 2500 si 4000 de concurenti in fiecare an, in conditiile in care e de 3 ori mai scumpa inscrierea? Toate astea m-au determinat in cele din urma sa ma inscriu si  eu la una din probe, si anume cea de 93 km si 4000 m denivelare pozitiva. A doua ca lungime si dificultate dupa cea de 125 km si 5000 denivelare. Initial as fi vrut sa fac traseul de 68 km cu 3000 denivelare, mi se parea destul si mai conform cu profilul meu, adica lungimi medii ( 40 - 70 km) si suficienta denivelare. Dar cum nu am gasit cazare in zona de start la 68 km am zis ca acum e ocazia sa incerc ceva nou, pentru care nu am antrenament special.

 Zis si facut, asadar un concurs Marathon World Series, deci cel mai inalt rang posibil. E cel mai vechi maraton din Europa, aflandu-se la editia nr. 24. Startul la 125 km se da la Verbier, unde a castigat Contador Turul Frantei in 2009. Trece apoi prin Nendaz, locul de start la 93 km, continua spre Hérémence, unde-i startul la 68 km si apoi intra in Evoléne de unde se da startul la cea mai mica lungime, 37 km cu 2000 m diferenta, totusi. Antrenamente speciale nu am facut, recunoasterea traseului nu am facut-o, deci plecam intr-o mare aventura. Imi doream sa termin in timp, sa nu fiu neutralizat pe parcurs si sa nu ma accidentez, bineinteles, stiind ca sunt coborari lungi si pe alocuri tehnice.
 Dimineata 23.08.13 pornesc cu Maria spre gara, punem bicicletele in tren si directia Sion, unde se facea inspectia tehnica obligatorie si se ia dosarul de concurs. La inspectie se verifica starea generala a bicicletei, si anume, sa nu aiba joc la cuvetarie, la roti sau la schimbatoare. Se verifica placutele de frane care trebuie sa fie noi, le-am dat dreptate la sfarsitul concursului cand am constatat ca erau uzate definitiv. Asta e un lucru bun, ei pun pe primul loc siguranta participantilor si fara o bicicleta in buna stare nu ai ce cauta acolo. Oricum, treaba nu era facuta pe jumatate, in sensul ca daca erau probleme, te astepta un intreg staf tehnic de mecanici profesionisti care iti puneau sau inlocuiau totul in cateva minute. Toul pe cheltuiala ta, normal. Eu am avut o surpriza neplacuta la o ora dupa verificare si anume mi-a explodat cauciucul de pe roata fata si tot lichidul antipana m-a improscat pe fata si pe haine. M-am dus cu el la service si baietii mi-au zis ca noby nick-ul tubless ready era uzat pe margini asa ca au pus un maxiss larsen tt. A usturat bine la buzunar cauciucul asta, 75 de franci, asta e, cand n-ai incontro...Bun, luam autobuzul la Nendaz, unde avem cazare pentru 5 nopti.
 24.08.13 Nendaz. 1480m altitudine. Trezirea la 4 a.m. Mananc, ma imbrac si plec spre start. 6h30 se da startul. Plec calm, stiu ca nu vizez un loc si ca ma asteapta 6-7 catarari, fiecare mai grea ca cea din urma. Prima urcare e cea mai scurta, dar are totusi peste 5 km si aproximativ 400 m diferenta nivel. Urmeaza coborarea, destul de rapida, fara sa puna mari probleme tehnice. A doua urcare e mai lunga si mai grea, incerc sa pastrez ritmul destul de moderat, autoimpus inca de la prima urcare. La coborare urmeaza un pasaj de single-uri si apoi o coborare lunga si rapida, pana cand intram pe niste poteci intr-adevar tehnice unde ma intrebuintez din plin sa controlez bicicleta, urmeaza coborea pe un fel de pista de ski, foarte abrupta si ierboasa dupa care din nou coborarile pe drum de piatra cu 10 viraje la 180 grade pe care nu trebuia sa le ratezi daca nu vroiai sa iesi in vreo prapastie. Pana aici totul bine, intru in Hérémece si imi zic ca de aici incep lucrurile serioase, pana aici a fost joc de uzura numai. Urmeaza urcarea spre Mandelon, 20 km intrerupti doar de un scurt plat spre mijloc, cam 1000 m denivelare. Caut sa ma alimentez si sa beau apa tot timpul, la distante lungi e extrem de important, nu e ca la un concurs de 50 km de 2h30 - 3h unde ma descurc cu 2 geluri. Pe prima parte a urcari mai vad echipamente de la cluburi din zona Neuchâtel asa ca mai schimb povesti cu oamenii pe urcare, mai ales ca unii nu erau la prima participare. Sunt avertizat ca pe varf, la 2200 m, e un pasaj de 3 km extrem de tehnic, asa ca ma pregatesc mental. Ma simt excelent fizic si zic sa cresc totusi ritmul, asa ca pe ultimii 5 km de urcare ma distantez cam la 5 minute de un grup cu care mersesem destul de mult timp. Ma opresc la punctul de alimentare, ca de obicei, cum imi propusesem . Puteai manca portocale, banane, batoane isostar, branza, puteai bea supa calda sau energizante. Din pacate nu aveau gel, un minus din partea mea, la o cursa grea e greu sa mesteci cand esti in plin efort. Sar din nou pe bike curios de ce o sa imi ofere renumitul pasaj. In prima parte am crezut ca unii au exagerat totusi, pentru ca era tehnic dar totusi se putea face pe bicicleta. Eh, urmeaza partea serioasa unde incep sa vad numai pietre mari albe, cu loc putin intre ele, daca nu erai precis ori cadeai tu ori dadeam cu cadrul de stanci, lucru pe care nu-l doream, beneinteles. Combin mersul pe bike cu un pic de mers pe langa, putini fiind cei care indrazneau si chiar reuseau sa treaca. Pe ultima parte din pasaj reusesc totusi sa cobor pe bicicleta, apoi ceilalti 10 km de coborare. Oricum potecile cu radacini si pietre mai mici de 10 kg mi se pareau floare la ureche dupa ce vazusem sus. Trec in sfarsit prin localitatea de unde se daduse startul la 37 de km. Am uitat sa spun ca pe tot parcursul erau instalate ateliere de cei de la Motorex, care iti reparau orice aveai nevoie. Erau roti de carbon pe marginea drumului in caz ca a ta se strica. Totusi nu imi doream asta, gandindu-ma la cat m-ar factura baietii, apoi...Oricum, primele 15 minute de service erau gratuite. Bun, de aici incepea cu adevarat partea dura, mai erau 37 de km dar 2000 m diferenta inca. Practic o urcare nesfarsita care nu iti dadea nici un ragaz. De la 1400 m la 2800 m. Fara mila. Deja erau oameni de la traseul de 68 km pe care ii ajungeam din urma, unii impingeau la bicicleta deja, ma gandeam cu mila la ei stiind ca sunt deabia la inceputul urcarii. In fine, pentru cine cunoaste Papele, sa-si imagineze ceva de 8 ori mai lung. Incepusem sa pierd energie si lipsa gelurilor de la punctele de alimentare isi spunea cuvantul. Plecasem eu oricum cu 3 geluri mici si 2 batoane de acasa, dar eram sigur ca o sa gasesc ca si la alte concursuri. Ajung intr-un tarziu la cota 2400 m. Aici era puhoi de lume la alimentare dar si la ...masaj. Da, erau 3 paturi unde se statea la coada la masaj, oameni care nu vroiau sa abandoneze, sperand ca dupa masaj o sa aiba puterea sa continue. Mananc, umplu bidoanele si ma pregatesc de numarul de alpinism numit Pas de Lona. Alpinsim cu bicicleta in spate. De la 2400 la 2800 de metri sunt doar 2 km! Drumul e ceva ca o tarana pe care nu ai deloc stabilitate. Peisajul era impresionant. Fara vegetatie. Incepuse sa tune si sa fulgere,. Sute de oameni cu talangi pe margine care ne incurajau. Un sir de oameni pe 2 km. Era impresionant. Puteai vedea totul pana in varf. M-au apucat niste dureri mari de spate de la urcat si carat, bikul meu Zaskar de sub 10 kg mi se parea de 25 kg. Am varsat un bidon de apa sa mai usurez. Se facusera 5 grade si frig. Ajung in sfarsit sus, incepuse sa ploua. Beau o supa calda, desi la inceput ma amuzasem ca exista asa ceva. Mi-a incalzit tot corpul si pornesc pe coborare. E tehnica si cum e frig nu sunt relaxat. Cireasa de pe tot e ca se coboara la aproape 2600m si urci din nou o bucata la 2800 m. Acolo toata lumea simtea ca e prea de tot, vedeam deja oameni cu crampe care nu mai puteau continua, concurenti intrati in hipotermie care asteptau elicopterul sa-i duca la locul de sosire. Mai beau un pahar de supa calda la ultimul punct de alimentare si ma asteapta ultimii 10 km de coborare pe ploaie torentiala si 5 grade. Ultimii 5 km au fost infernali, si, daca faceti vreodata acest maraton, dupa ce treceti de baraj prindeti-va bine de ghidon si nu puneti frana! E super! Astfel ajungeti mai repede ori la sosire ori la spital. Glumesc, cred ca era mai periculos sa franez pe pietrele alea umede, asa ca pentru prima data am vazut furca mea ca  dat  "cap", cred ca ii mai trebuiau vreo 20 mm cel putin. Desi mi-a fost tare frica de faptul ca plec cu un cauciuc pe care nu-l cunosteam deloc, declar ca am fost incantat, nu am patinat deloc, a fost extrem de sigur pe coborari.Merci Maxis Larsen! ( sau oi fi devenit eu mai tehnic ? :) . Pe spate am mers cu Specialized Ground Control 1.9, excelent si el. Am ajuns in cele din urma cu timpul de 8h17min. Pe ceas 7h59 de pedalat efectiv. Un concurs in care primeaza intr-adevar conditia fizica, dar fara un suficient bagaj tehnic nu o sa simti nici o placere. Daca la o proba normala de 90 de km as face maxim 6-6h30 aici e cu totul altceva. Data viitoare as scoate minim 30 de minute pentru ca stiu traseul.
  In concluzie un maraton foarte dur fizic dar deloc de neglijat tehnic, cu pasaje unde regreti ca nu ai un bike all-mountain.
 Dupa toata aventura au urmat zilele frumoase de vacanta cu Maria, prin Alpii inalti de 2-3-4000m. Cu adevarat niste munti pentru bicicleta.

Podium la Chasseron

  Dupa ce in luna iunie am participat la 3 competitii, iar programul la Vélocité a fost incarcat, simteam ca e timpul sa fac o mica pauza. Numai ca imi facusem o promisiune anul trecut, la Coupe du Chasseron - sa revin. Atunci fusesera 9 grade si plouase torential toata cursa. Atunci mi-am zis ca anul acesta nu o sa mai fac traseul de 47 km, ci proba de 25 km.

Zis si facut. Dimineata la 7 sunt in tren pentru Yverdon-les-Bains si de acolo legatura cu un trenulet care ne duce la Saint-Croix, o localitate frumoasa pe spinarea muntelui, la peste 1000 m. Discutie interesanta cu un biker din Elvetia germana ce iubea mult cursele din zona Jura. Startul la 25 km se dadea undeva pe la mijlocul traseului de 47 km, iar cum pachetul de inscriere era situat la punctul de start\sosire pentru 47, am facut o buna incalzire cu denivelare destula, in jur de 20 km. Ajung la start si fac putina recunoastere pe primii 3 km, cand din padure apare o echipa franceza. Ma intreb de unde au aparut si apoi imi explic ca suntem la mai putin de 1 km de Franta si oamenii au trecut prin padure ca dintr-un sat in altul, asa-i in Schengen.

Se da startul cu o usoara coborare pe un drum de pamant destul de lat pentru a depasi sau a fi depasit. Incerc sa nu pierd prea mult, stiind ca elvetienii sunt foarte buni pe coborari, asa ca tin o viteza de 30-40 km\h pana cand incep mici urcari care isi inaspresc panta pe masura ce inaintez. Incerc sa urc din ce in ce mai bine, desi simt oboseala acumulata in luna trecuta. Recuperez o pozitie dupa alta, fiecare concurent din fata fiind luat ca obiectiv. La un moment dat ma apropii de un grup care urca organizat in pluton, forjez inca o data si depasesc pe un viraj in urcare ce depasea 15%. Continui in ritmul asta pe de o parte dorindu-mi sa se termine urcarea asta dura de 7 km cu medie de peste 9% dar, pe de alta parte, fiind constient ca urmeaza ultima coborare pe single prin padure, si cum plouase bine cu o zi inainte, iar calcarul din zona e foarte alunecos, nu era tocmai in avantajul meu. Am progresat mult la coborari, dar in Elvetia bikerii au crescut si s-au format cu dirt, downhill, bmx si sunt obisnuiti cu ploaia, aici doar in iulie-august poti spera la teren uscat, asa ca e greu sa fac tehnica in 2 ani cati altii in 20. In timp ce urcam, doi amici, Raoul si Vivi, ma incurajeaza si imi zic ca e foarte bine, hm, imi zic, poate ca ei nu glumesc asa ca strang din dinti si ajung in dreptul unei frantuzoaice ce ma intreaba daca mai e mult. Ii raspund ca 1 km dar mai erau cel putin 2, aveam sa constat. Urmeaza coborarea cu prima parte de drum lat si pietros, asa ca de viteza. Ma depasesc totusi 3-4. Urmeaza ultima portiune de single, e abrupta in plus, cobor, franez cat de putin pot pentru a nu patina, cineva in spate tot ma preseaza, dar nu vrea sa depaseasca, probabil ca e mai confortabil sa mergi dupa cineva sa vezi unde se poate cadea. Mai sunt 150 de metri pana la sosire asa ca dau ce mai pot sa ajung si finish! Ma opresc sa mananc cateva felii de portocale la sosire, iar dupa 3 minute aud la microfon ca am iesit pe locul 3! O surpriza placuta deci, fac un dus, un masaj, iau ceva de mancare si o bere si astept premierea. Pana la urma nu a fost o idee rea sa revin aici.