Zis si facut, asadar un concurs Marathon World Series, deci cel mai inalt rang posibil. E cel mai vechi maraton din Europa, aflandu-se la editia nr. 24. Startul la 125 km se da la Verbier, unde a castigat Contador Turul Frantei in 2009. Trece apoi prin Nendaz, locul de start la 93 km, continua spre Hérémence, unde-i startul la 68 km si apoi intra in Evoléne de unde se da startul la cea mai mica lungime, 37 km cu 2000 m diferenta, totusi. Antrenamente speciale nu am facut, recunoasterea traseului nu am facut-o, deci plecam intr-o mare aventura. Imi doream sa termin in timp, sa nu fiu neutralizat pe parcurs si sa nu ma accidentez, bineinteles, stiind ca sunt coborari lungi si pe alocuri tehnice.
Dimineata 23.08.13 pornesc cu Maria spre gara, punem bicicletele in tren si directia Sion, unde se facea inspectia tehnica obligatorie si se ia dosarul de concurs. La inspectie se verifica starea generala a bicicletei, si anume, sa nu aiba joc la cuvetarie, la roti sau la schimbatoare. Se verifica placutele de frane care trebuie sa fie noi, le-am dat dreptate la sfarsitul concursului cand am constatat ca erau uzate definitiv. Asta e un lucru bun, ei pun pe primul loc siguranta participantilor si fara o bicicleta in buna stare nu ai ce cauta acolo. Oricum, treaba nu era facuta pe jumatate, in sensul ca daca erau probleme, te astepta un intreg staf tehnic de mecanici profesionisti care iti puneau sau inlocuiau totul in cateva minute. Toul pe cheltuiala ta, normal. Eu am avut o surpriza neplacuta la o ora dupa verificare si anume mi-a explodat cauciucul de pe roata fata si tot lichidul antipana m-a improscat pe fata si pe haine. M-am dus cu el la service si baietii mi-au zis ca noby nick-ul tubless ready era uzat pe margini asa ca au pus un maxiss larsen tt. A usturat bine la buzunar cauciucul asta, 75 de franci, asta e, cand n-ai incontro...Bun, luam autobuzul la Nendaz, unde avem cazare pentru 5 nopti.
24.08.13 Nendaz. 1480m altitudine. Trezirea la 4 a.m. Mananc, ma imbrac si plec spre start. 6h30 se da startul. Plec calm, stiu ca nu vizez un loc si ca ma asteapta 6-7 catarari, fiecare mai grea ca cea din urma. Prima urcare e cea mai scurta, dar are totusi peste 5 km si aproximativ 400 m diferenta nivel. Urmeaza coborarea, destul de rapida, fara sa puna mari probleme tehnice. A doua urcare e mai lunga si mai grea, incerc sa pastrez ritmul destul de moderat, autoimpus inca de la prima urcare. La coborare urmeaza un pasaj de single-uri si apoi o coborare lunga si rapida, pana cand intram pe niste poteci intr-adevar tehnice unde ma intrebuintez din plin sa controlez bicicleta, urmeaza coborea pe un fel de pista de ski, foarte abrupta si ierboasa dupa care din nou coborarile pe drum de piatra cu 10 viraje la 180 grade pe care nu trebuia sa le ratezi daca nu vroiai sa iesi in vreo prapastie. Pana aici totul bine, intru in Hérémece si imi zic ca de aici incep lucrurile serioase, pana aici a fost joc de uzura numai. Urmeaza urcarea spre Mandelon, 20 km intrerupti doar de un scurt plat spre mijloc, cam 1000 m denivelare. Caut sa ma alimentez si sa beau apa tot timpul, la distante lungi e extrem de important, nu e ca la un concurs de 50 km de 2h30 - 3h unde ma descurc cu 2 geluri. Pe prima parte a urcari mai vad echipamente de la cluburi din zona Neuchâtel asa ca mai schimb povesti cu oamenii pe urcare, mai ales ca unii nu erau la prima participare. Sunt avertizat ca pe varf, la 2200 m, e un pasaj de 3 km extrem de tehnic, asa ca ma pregatesc mental. Ma simt excelent fizic si zic sa cresc totusi ritmul, asa ca pe ultimii 5 km de urcare ma distantez cam la 5 minute de un grup cu care mersesem destul de mult timp. Ma opresc la punctul de alimentare, ca de obicei, cum imi propusesem . Puteai manca portocale, banane, batoane isostar, branza, puteai bea supa calda sau energizante. Din pacate nu aveau gel, un minus din partea mea, la o cursa grea e greu sa mesteci cand esti in plin efort. Sar din nou pe bike curios de ce o sa imi ofere renumitul pasaj. In prima parte am crezut ca unii au exagerat totusi, pentru ca era tehnic dar totusi se putea face pe bicicleta. Eh, urmeaza partea serioasa unde incep sa vad numai pietre mari albe, cu loc putin intre ele, daca nu erai precis ori cadeai tu ori dadeam cu cadrul de stanci, lucru pe care nu-l doream, beneinteles. Combin mersul pe bike cu un pic de mers pe langa, putini fiind cei care indrazneau si chiar reuseau sa treaca. Pe ultima parte din pasaj reusesc totusi sa cobor pe bicicleta, apoi ceilalti 10 km de coborare. Oricum potecile cu radacini si pietre mai mici de 10 kg mi se pareau floare la ureche dupa ce vazusem sus. Trec in sfarsit prin localitatea de unde se daduse startul la 37 de km. Am uitat sa spun ca pe tot parcursul erau instalate ateliere de cei de la Motorex, care iti reparau orice aveai nevoie. Erau roti de carbon pe marginea drumului in caz ca a ta se strica. Totusi nu imi doream asta, gandindu-ma la cat m-ar factura baietii, apoi...Oricum, primele 15 minute de service erau gratuite. Bun, de aici incepea cu adevarat partea dura, mai erau 37 de km dar 2000 m diferenta inca. Practic o urcare nesfarsita care nu iti dadea nici un ragaz. De la 1400 m la 2800 m. Fara mila. Deja erau oameni de la traseul de 68 km pe care ii ajungeam din urma, unii impingeau la bicicleta deja, ma gandeam cu mila la ei stiind ca sunt deabia la inceputul urcarii. In fine, pentru cine cunoaste Papele, sa-si imagineze ceva de 8 ori mai lung. Incepusem sa pierd energie si lipsa gelurilor de la punctele de alimentare isi spunea cuvantul. Plecasem eu oricum cu 3 geluri mici si 2 batoane de acasa, dar eram sigur ca o sa gasesc ca si la alte concursuri. Ajung intr-un tarziu la cota 2400 m. Aici era puhoi de lume la alimentare dar si la ...masaj. Da, erau 3 paturi unde se statea la coada la masaj, oameni care nu vroiau sa abandoneze, sperand ca dupa masaj o sa aiba puterea sa continue. Mananc, umplu bidoanele si ma pregatesc de numarul de alpinism numit Pas de Lona. Alpinsim cu bicicleta in spate. De la 2400 la 2800 de metri sunt doar 2 km! Drumul e ceva ca o tarana pe care nu ai deloc stabilitate. Peisajul era impresionant. Fara vegetatie. Incepuse sa tune si sa fulgere,. Sute de oameni cu talangi pe margine care ne incurajau. Un sir de oameni pe 2 km. Era impresionant. Puteai vedea totul pana in varf. M-au apucat niste dureri mari de spate de la urcat si carat, bikul meu Zaskar de sub 10 kg mi se parea de 25 kg. Am varsat un bidon de apa sa mai usurez. Se facusera 5 grade si frig. Ajung in sfarsit sus, incepuse sa ploua. Beau o supa calda, desi la inceput ma amuzasem ca exista asa ceva. Mi-a incalzit tot corpul si pornesc pe coborare. E tehnica si cum e frig nu sunt relaxat. Cireasa de pe tot e ca se coboara la aproape 2600m si urci din nou o bucata la 2800 m. Acolo toata lumea simtea ca e prea de tot, vedeam deja oameni cu crampe care nu mai puteau continua, concurenti intrati in hipotermie care asteptau elicopterul sa-i duca la locul de sosire. Mai beau un pahar de supa calda la ultimul punct de alimentare si ma asteapta ultimii 10 km de coborare pe ploaie torentiala si 5 grade. Ultimii 5 km au fost infernali, si, daca faceti vreodata acest maraton, dupa ce treceti de baraj prindeti-va bine de ghidon si nu puneti frana! E super! Astfel ajungeti mai repede ori la sosire ori la spital. Glumesc, cred ca era mai periculos sa franez pe pietrele alea umede, asa ca pentru prima data am vazut furca mea ca dat "cap", cred ca ii mai trebuiau vreo 20 mm cel putin. Desi mi-a fost tare frica de faptul ca plec cu un cauciuc pe care nu-l cunosteam deloc, declar ca am fost incantat, nu am patinat deloc, a fost extrem de sigur pe coborari.Merci Maxis Larsen! ( sau oi fi devenit eu mai tehnic ? :) . Pe spate am mers cu Specialized Ground Control 1.9, excelent si el. Am ajuns in cele din urma cu timpul de 8h17min. Pe ceas 7h59 de pedalat efectiv. Un concurs in care primeaza intr-adevar conditia fizica, dar fara un suficient bagaj tehnic nu o sa simti nici o placere. Daca la o proba normala de 90 de km as face maxim 6-6h30 aici e cu totul altceva. Data viitoare as scoate minim 30 de minute pentru ca stiu traseul.
In concluzie un maraton foarte dur fizic dar deloc de neglijat tehnic, cu pasaje unde regreti ca nu ai un bike all-mountain.
Dupa toata aventura au urmat zilele frumoase de vacanta cu Maria, prin Alpii inalti de 2-3-4000m. Cu adevarat niste munti pentru bicicleta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu