Singletrack ride s-ar mai putea spune sau concursul cu cel mai mare procentaj de single-uri din regiune, aproximativ 20 km din cei aproape 31 cat are concursul.
Cum poate am mai scris, este locul de langa casa, deci locul meu de ture si antrenamente unde am inceput sa invat singur sa fac coborari tehnice, acum 3 ani cand am sosit in Elvetia, mai ales ca venind din Romania competitiile si traseele din paduri nu iti dau ocazia sa exersezi pe coborari si concursurile de cross-country cu multe pasaje tehnice sunt rare. Tot timpul am simtit aici ca degeaba as progresa fizic daca nu pot cobori macar la un nivel mediu.
Bun, anul acesta am reusit sa ma descurc tot mai bine pe virajele de 180° in panta sau pe trepte si pietre cu goluri mari intre ele care imi dadeau tot timpul o mare teama de cazaturi. Anii trecuti invatasem lectia cu radacinile si pietrele care fug in toate directiile si cu multe alte pericole pe care cei ce fac mtb le cunosc. Uneori stii ca ai putea trece dar mintea nu iti da voie, iti trebuie timp sa prinzi incredere si sa nu te blochezi daca mai si cazi. Pana nu accepti si cazaturile ca facand parte din mtb nici nu poti evolua. Cel putin asa imi amintesc eu de primii ani in Cluj cand, dupa ce luam cate o cazatura, coboram tot mai prost cateva zile la rand ramanand cu teama. Cum anul trecut organizatorii introdusesera in ultimul moment o serie de trepte si rock garden, plus o alta serie de viraje care se adaugau oricum la alte 5-6 coborari grele, am avut de furca cu coborarile si mare a fost bucuria anul acesta sa le cobor de parca m-as fi dat de mic pe ele.
Am luat startul cam pe la mijlocul grupului, pe o urcare de 3 km cu medie de 6% unde toata lumea a plecat ca din pusca; eram la 22-23 km/h pe niste portiuni de 9-10% si nu castigam pozitii, semn ca aici e greu. In mare, am pedalat la maxim tot concursul cu 2-3 opriri cauzate de caderile unor concurenti din fata si pe care nu-i puteai depasi fiind locul prea stramt. Multe urcari de peste 12-15% dar sub 1 km, urmate de coborari tehnice si scurte, pasaje mai largi de semiplat unde mai puteam lua o gura de apa si de gel. Apropo, nu am consumat mai mult de 80% dintr-un singur gel, la un moment dat mi-a fost teama sa nu clachez. Am baut totusi 2 bidoane de apa.
Dupa cum prietenii stiu, eu prefer urcarile lungi si cu pante ridicate dar imi prind bine concursurile de aici pentru ca asa mi-am mai lucrat supletea si ruperile dese de ritm ce nu lasa niciodata pulsul sa coboare, cum e cazul la maraton. Un alt lucru care ma face sa dau totul e ca am mereu 2-3 oameni la cateva secunde in fata si cativa care te preseaza din spate, presiunea e fizica, se simte si daca nu esti combativ pierzi. Elvetienii sunt politicosi dar cand vine vorba de competitii dau totul sa castige si trebuie sa iti castigi locul ca sa treci. Ultimii 3 km au fost pe single noroios, apoi o portiune de plat unde am atins peste 45 km dupa care urma coborarea finala. Totusi, pe ultimul km am pierdut 3 pozitii desi mergeam la limita, semn ca tot platul e slabiciunea mea. In fine nu a fost locul 22 la categorie dar si 25 e multumitor, mai ales ca s-a desfiintat categoria de amatori si a fost open, altfel as fi castigat detasat. Am avut timpul de 1h36min la 17 minute de castigator. Partea buna e ca ma simt bine si ca am scos peste 10 minute fata de anul trecut. Media de 18.8 km/h ma face sa sper ca la maratoane pot sa trec pragul de 20km/h daca nu sunt toate coborarile grele si mai poti sa respiri ca omul 3 km la vale. Oricum, prefer sa fie tehnic dar macar pe urcari si plat mi-ar placea macar 2 metri latime sa pot depasi fara sa astept 2-3 minute ocazia.
Urmatorul concurs va fi un maraton, Elsa bike, cu nume foarte grele la start (Sauser, Huber), 60 km si peste 1800 m. O sa va povestesc dupa 8 iunie cum a fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu