Podium la Chasseron

  Dupa ce in luna iunie am participat la 3 competitii, iar programul la Vélocité a fost incarcat, simteam ca e timpul sa fac o mica pauza. Numai ca imi facusem o promisiune anul trecut, la Coupe du Chasseron - sa revin. Atunci fusesera 9 grade si plouase torential toata cursa. Atunci mi-am zis ca anul acesta nu o sa mai fac traseul de 47 km, ci proba de 25 km.

Zis si facut. Dimineata la 7 sunt in tren pentru Yverdon-les-Bains si de acolo legatura cu un trenulet care ne duce la Saint-Croix, o localitate frumoasa pe spinarea muntelui, la peste 1000 m. Discutie interesanta cu un biker din Elvetia germana ce iubea mult cursele din zona Jura. Startul la 25 km se dadea undeva pe la mijlocul traseului de 47 km, iar cum pachetul de inscriere era situat la punctul de start\sosire pentru 47, am facut o buna incalzire cu denivelare destula, in jur de 20 km. Ajung la start si fac putina recunoastere pe primii 3 km, cand din padure apare o echipa franceza. Ma intreb de unde au aparut si apoi imi explic ca suntem la mai putin de 1 km de Franta si oamenii au trecut prin padure ca dintr-un sat in altul, asa-i in Schengen.

Se da startul cu o usoara coborare pe un drum de pamant destul de lat pentru a depasi sau a fi depasit. Incerc sa nu pierd prea mult, stiind ca elvetienii sunt foarte buni pe coborari, asa ca tin o viteza de 30-40 km\h pana cand incep mici urcari care isi inaspresc panta pe masura ce inaintez. Incerc sa urc din ce in ce mai bine, desi simt oboseala acumulata in luna trecuta. Recuperez o pozitie dupa alta, fiecare concurent din fata fiind luat ca obiectiv. La un moment dat ma apropii de un grup care urca organizat in pluton, forjez inca o data si depasesc pe un viraj in urcare ce depasea 15%. Continui in ritmul asta pe de o parte dorindu-mi sa se termine urcarea asta dura de 7 km cu medie de peste 9% dar, pe de alta parte, fiind constient ca urmeaza ultima coborare pe single prin padure, si cum plouase bine cu o zi inainte, iar calcarul din zona e foarte alunecos, nu era tocmai in avantajul meu. Am progresat mult la coborari, dar in Elvetia bikerii au crescut si s-au format cu dirt, downhill, bmx si sunt obisnuiti cu ploaia, aici doar in iulie-august poti spera la teren uscat, asa ca e greu sa fac tehnica in 2 ani cati altii in 20. In timp ce urcam, doi amici, Raoul si Vivi, ma incurajeaza si imi zic ca e foarte bine, hm, imi zic, poate ca ei nu glumesc asa ca strang din dinti si ajung in dreptul unei frantuzoaice ce ma intreaba daca mai e mult. Ii raspund ca 1 km dar mai erau cel putin 2, aveam sa constat. Urmeaza coborarea cu prima parte de drum lat si pietros, asa ca de viteza. Ma depasesc totusi 3-4. Urmeaza ultima portiune de single, e abrupta in plus, cobor, franez cat de putin pot pentru a nu patina, cineva in spate tot ma preseaza, dar nu vrea sa depaseasca, probabil ca e mai confortabil sa mergi dupa cineva sa vezi unde se poate cadea. Mai sunt 150 de metri pana la sosire asa ca dau ce mai pot sa ajung si finish! Ma opresc sa mananc cateva felii de portocale la sosire, iar dupa 3 minute aud la microfon ca am iesit pe locul 3! O surpriza placuta deci, fac un dus, un masaj, iau ceva de mancare si o bere si astept premierea. Pana la urma nu a fost o idee rea sa revin aici.

Final de an

Pe scurt anul se apropie de sfarsit, un an plin de schimbari in bine. Din aprilie am inceput sa lucrez la Vélocité, o firma de curierat pe cursiera,"cursier à velo", lucru care mi-a adus numai satisfactii. Un mediu placut, unde lucreaza oameni cu adevarat pasionati de sportul pe doua roti in toate ramurile sale. Sunt campioni de sosea, dar mai ales de vtt(mtb)de la care am cu adevarat ce invata. Apoi, nu am neglijat nici concursurile care tot timpul imi fac placere, fiind atras atat de ambianta cat si de a vedea mereu trasee si locuri noi. Desi imi place sa ma desfasor pe urcari lungi si cu inclinatie mare nu prea am de ales aici fiind mai mult competitii de cross country pur, dar asta mi-a folosit la imbunatatirea tehnicii. Nefiind asa de exploziv am nevoie de un pic de lansare pentru a decola. Am gasit totusi 2, 3 maratoane de 50-70 km, unele chiar foarte dure cum a fost cazul la Arnon sau altele cu desfasurare in conditiii dantesti de sub 10 grade si ploaie torentiala pe tot parcursul, cu vizibilitate la maxim 20 de metri. Si cum 75% din coborari sunt pe single mi-a trebuit un pic de curaj dar a mers. Si cand ma gandesc ca a trebuit apoi sa astept inca 4 ore pana la plecare spre tren in haine ude si cu bocancii muiati ma ia si acum frigul. Dar a doua zi eram iarasi pe bike. Cel mai bun loc a fost un 8 la amatori si cand ma gandesc ca am stationat de 3 ori pentru reparatie pene, cu siguranta ca era loc de mai bine. A, am mai fost si la un concurs in Romania dar despre asta nu vreau sa zic nimic pentru ca m-am ratacit de 3 ori din cauza ca suntem in Romania si organizatorul vrea sa il platim pentru ca ne da voie sa ne dam pe tarlaua lui. La anul Maros si atat, poate vreun Clujul pedaleaza sa mai vad prietenii. La anul voi imputina numarul la maxim 5-6 curse, in schimb am inceput sa fac un plan pentru a urca "les cols" (pasurile). Sper ca in doua sezoane sa le pot face pe majoritatea. Asa o sa imbin sportul cu turismul. Nu in ultimul rand sunt bucuros ca am inca doi caluti, un Yeti Arc-X ciclocors si un Cannondale Six Team care fugea prin Le Tour acum cativa ani. Si mai am un proiect secret, dar despre acela la timpul lui. Si cum anul acesta am atins deja borna de 8000 km facuti pe trei biciclete pot sa spun ca ma declar multumit. Va doresc un 2013 normal. Faceti sport, nu dormiti in fotolii!

Competiţii

Că tot a venit sezonul montan-ciclist offroad n-am avut stare să nu mă înscriu la câteva competitii zonale, pe o raza de maxim 15 km in jurul casei. Aşadar, primul concurs in 15 aprilie pe un circuit situat intre ciclocros si XC, pe un teren de antrenament militar, practic s-a pedalat mult prin şanturile dintre tranşee plus 5+6 urcări-coborâri pe tur, toate foarte abrupte. Ploaie usoară, teren alunecos, 4 grade, în fine nu-i genul meu preferat de traseu cu doar 90-100m diferenţă de traseu pe tur. Au fost în total 5 tururi, 23km, medie 19 km la oră. Poziţia destul de în spate, scuzabil pentru nivelul de aici. Important este că am intrat in sezon, deşi lipsa unui trainer pe timp de iarnă şi-a spus cuvântul.

Pe 29 aprilie al doilea concurs, mult mai pe placul meu cu 70% singletrack-uri şi pasaje foarte ludice, cum zic ei, de fapt nu te jucai deloc cu ele pentru că, de fapt, erau nişte coborâri asezonate cu radăcini si pietre pe pante de 40%. Cert e că m-am simtit bine, am avut ritm, deşi la start am pierdut 5 minute din cauza poziţiei şi faptului că după 2 km începea o urcare abrupta pe o poteca strâmtă. Nu mai pomenesc atmosfera care este la inalţime la fiecare concurs. Plus ce-i peste 50 de voluntari care te ajută şi te avertizează înainte de orice dificultate. Nu mai vorbesc de marcajele perfecte, aici nu trebuie să ghicesti traseul sau să ai gps.În fine, distanţă 29km, medie 15,7 avg h.r. 162bpm avg cadence 88 rpm total ascent 894 timp 1h50min. Locul 22 cred la oficial, aş fi prins locul doi la amatori.

Al treilea şi cel mai aproape de casă, practic terenul meu de joaca Roc du Littoral cu 32 km lungime, 930 m dif nivel si un traseul XC de calitate, nu asfalt acoperit cu pamant si pietris ca sa zicem că facem si noi offroad. O particularite in Elveţia, am observat că traseele sunt de o tehnicitate gen XCO dar multe nu sunt constituite din mai multe tururi, ei fac pur si simplu un traseu alambicat prin padure unde rareori treci de 2 ori prin acelaşi loc. Asta nu-l face semimaraton, care arata cu totul altfel, cu urcari mai lungi şi coborâri asemenea. Recomand oricărui mtbiker român să participe şi să ia pulsul de la o competiţie locală sau regională elveţiană, nu cu nume mare şi publicitate. Concursurile au acoperire gen Clujul Pedaleaza de la noi, doar că nivelul de la un simplu concurs local nu are egal cu vreun concurs de talie din Romania. O spun fara exagerare şi când văd clasările mele din ţară comparandu-le cu cele de aici deşi eu cred că am mai progresat. Şi incă ceva- la noi e tot timpul presiune ca traseul să fie mai abordabil ceea ce nu ajută cu nimic ciclismul de la noi. Trebuie ca noi sa ridicam stacheta nu să românizăm mountain-bike -ul, transformându-l in comedii ieftine, bune să pui poze pe facebook. În rest o pană(snake) pentru care m-am oprit de 3 ori cu 15 minute minim pierdute, plus ritm. 2h 04min cu toate problemele şi locul 8, ce-i drept la amatori, m-am lecuit de elite până data viitoare. Următorul concurs Elsa Bike. Stiu doar atat - anul trecut a câştigat Cristoph Sauser cu un timp de 2h18 minute la 60km. P.s. Mi-a venit ideea să scriu despre concursuri de la discuţia de ieri cu Max- the Cube Man :)