Poza

Poza

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Final de an

Pe scurt anul se apropie de sfarsit, un an plin de schimbari in bine. Din aprilie am inceput sa lucrez la Vélocité, o firma de curierat pe cursiera,"cursier à velo", lucru care mi-a adus numai satisfactii. Un mediu placut, unde lucreaza oameni cu adevarat pasionati de sportul pe doua roti in toate ramurile sale. Sunt campioni de sosea, dar mai ales de vtt(mtb)de la care am cu adevarat ce invata. Apoi, nu am neglijat nici concursurile care tot timpul imi fac placere, fiind atras atat de ambianta cat si de a vedea mereu trasee si locuri noi. Desi imi place sa ma desfasor pe urcari lungi si cu inclinatie mare nu prea am de ales aici fiind mai mult competitii de cross country pur, dar asta mi-a folosit la imbunatatirea tehnicii. Nefiind asa de exploziv am nevoie de un pic de lansare pentru a decola. Am gasit totusi 2, 3 maratoane de 50-70 km, unele chiar foarte dure cum a fost cazul la Arnon sau altele cu desfasurare in conditiii dantesti de sub 10 grade si ploaie torentiala pe tot parcursul, cu vizibilitate la maxim 20 de metri. Si cum 75% din coborari sunt pe single mi-a trebuit un pic de curaj dar a mers. Si cand ma gandesc ca a trebuit apoi sa astept inca 4 ore pana la plecare spre tren in haine ude si cu bocancii muiati ma ia si acum frigul. Dar a doua zi eram iarasi pe bike. Cel mai bun loc a fost un 8 la amatori si cand ma gandesc ca am stationat de 3 ori pentru reparatie pene, cu siguranta ca era loc de mai bine. A, am mai fost si la un concurs in Romania dar despre asta nu vreau sa zic nimic pentru ca m-am ratacit de 3 ori din cauza ca suntem in Romania si organizatorul vrea sa il platim pentru ca ne da voie sa ne dam pe tarlaua lui. La anul Maros si atat, poate vreun Clujul pedaleaza sa mai vad prietenii. La anul voi imputina numarul la maxim 5-6 curse, in schimb am inceput sa fac un plan pentru a urca "les cols" (pasurile). Sper ca in doua sezoane sa le pot face pe majoritatea. Asa o sa imbin sportul cu turismul. Nu in ultimul rand sunt bucuros ca am inca doi caluti, un Yeti Arc-X ciclocors si un Cannondale Six Team care fugea prin Le Tour acum cativa ani. Si mai am un proiect secret, dar despre acela la timpul lui. Si cum anul acesta am atins deja borna de 8000 km facuti pe trei biciclete pot sa spun ca ma declar multumit. Va doresc un 2013 normal. Faceti sport, nu dormiti in fotolii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu