Trei etape la  Raiffeissen Trans

 Iata ca scriu cu aproape doua luni de intarziere despre aceste etape din mijloc de saptamana. Am mai povestit si in anii trecuti despre ele, e vorba de un circuit de 16-20 km  cu o denivelare medie de aproximativ 450 m. Concursurile sunt foarte intense, dureaza intre 38 si 50 de minute pentru mine si partea grea e ca esti la puls maxim pe toata desfasurarea competitiei, neexistand timp de respiro.

 Prima etapa a fost la Bevaix unde am plecat, spre surprinderea mea, extrem de bine. Startul e practic o urcare medie de 6% pe care am incercat sa depasesc cat pot de mult, desi uneori mai ramaneam blocat in spatele unora mai lenti. Primele coborari au fost pe drum cu pietris si acolo tot timpul sunt 4 sau 5 care nu au frane si te depasesc. Eu luam virajele la 35 km/h iar ei la 45. Veneau iar urcari unde recuperam dupa care iar coborari. Pe final e o urcare mai serioasa cu bucati de peste 10% si aici imping cat pot de tare asa incat sa nu mai fac rocada pe coborare cu ceilalti. Depasesc doi concurenti pe care nu-i mai vazusem, semn ca avansasem si dau tare pe single-ul noroios sa termin cei 5 km ramasi. Il las pe unul din ei sa o sa in fata cu gandul sa am dupa cine trage la coborare. Treaba asta merge 2 km dar tipul se trage usor pe dreapta si ma invita sa ma bag semn ca pe micile bucati de semiplat in coborare nu avea putere. Trec ca zmeul pe langa el dar la nici 100 de metri roata fata intra intr-o zona cu noroi si fuge in toate sensurile. Acolo m-am vazut picat dar am tinut cat am putut de tare ghidonul si, ca prin miracol ,am scapat. Uf, zic hai ca am avut noroc si continuu pana la finish. Timp 45 min si loc 20 la categorie din 95. Nu-i asa rau pentru Elvetia si un concurs scurt la care nu ma pot desfasura. La final m-a intrebat un tip in gluma daca nu vreau sa fac tandem cu el pentru ca vazuse ca urcam repede iar el cobora bine. Ehei, ai vrea tu sa muncesc eu iar tu sa te distrezi doar, imi zic in gand.

 Etapa a doua s-a desfasurat la Môtiers, unde J.J. Rousseau a poposit 8 ani si a scris ‘’Confesiunile’’, daca bine imi amintesc. E un muzeu acum acolo unde a locuit iar la 300 de metri, sub munte, se gaseste pestera lui, un loc frumos ascuns langa o cascada inalta. Mai la dreapta un pic porneste un traseu al absintului de unde din loc in loc poti beau cate o gura din pretioasa licoare. Bun, gata cu introducerea si sa intram in atmosfera de concurs ! Dupa doua saptamani de ploaie era oricum o nebunie sa te gandesti la parcurs dar am zis sa-l fac pentru ca platisem anticipat 3 participari din cele 5. Plecam rapid pe o pista asfaltata dar plina de gropi umplute cu apa. Era un drum agricol de fapt. La un viraj ultrarapid cad 2 insi in fata mea. Reusesc sa franez si sa-i evit dar trebuie sa relansesz din nou. Grosul plutonului era pierdut si cum se apropia catararea intai incep sa imi caut ritmul si sa recapat suflul. Nu era prea in forma pentru ca nu depaseam pe nimeni, ma mentineam cu greu. Se ajunge la proma poteca de pamant si aici dezastru ! Noroi peste glezne, chin si tarat bicicleta cam 200 de metri. Viraj stanga si urma o urca abrupta dar noroiul o facea impracticabila. Dupa 10 minute dam de drum de piatra si urc pe bicicleta. Incerc sa fac tot ce pot sa mai avansez, aveansez cateva pozitii de un drum cu pietre miscatoare si umede bucuros ca noile Maxxis Ardent Race imi ofera o tractiune excelenta. Pe fata aveam Maxxis Ikon care pe noroi nu prea sunt grozave . Ultimii km au fost presaratii cu single trailuri tehnice si cum noroiul aluneca peste tot am facut un exercitiu de supravietuire. Am vazut ca venea ambulanta pentru cineva asa ca prudenta era la loc de cinste. Termin cu bine, desi timpul de 55 de minute nu ma multumeste dar pentru mine astea sunt concursuri de pregatire, nu am pretentii. Loc 25 la categorie. 

 Acum sa relatez si experienta ultimei etape la care am fost – La Rochefort. Dupa o luna de ploi si mohorala iesise in sfarsit si soarele. Stiam ca intr-o zi e imposibil sa se usuce noroiul din padure, stiam ca sunt necesare cel putin 3 zile. Nu mai fusesem niciodata aici si eram curios asa ca m-am pus la start si am plecat. Din nou porneam pe asfalt cam 400 de metri pe o panta medie de 9% si picioarele mele nu ma ajutau, pulsul nu urca semn clar ca nu eram la zi cu recuperarea. Ei, continui cum pot si pedalez. Imi amintesc ca inaintea unei coborari s-a bagat o femeie cu un e-bike in fata si apoi a inghetat de frica pe single. M-a blocat si am pierdut un minut care e pretios la un concurs scurt. Spre final picioarele dadeau semne de trezire si cum urcarea avea 2 km si medie 9% am depasit aproximativ 25 de oameni. Urma 1 km de coborare grea si m-au luat din nou vreo 3 insi. Timp 50 minute si locul 28 din 87. Cursele sunt foarte rapide, dovada ca castigatorul a facut 40 de minute. In 10 minute au fost 28 de concurenti doar la Master 2, asta arata ce strans se merge aici.

 Nu pot spune ca am fost foarte multumit de aceste etape, prea mult noroi, mult de spalat si curatat dar asta e mtb-ul, mai ales in Elvetia.