Mi-am
propus sa fac mai multe maratoane anul acesta dar nu prea mi-a iesit. Am facut
un XCO in mai, unul la Faget in Cluj, in iunie, si cam atat. Culmea e ca am participat la
multe concursuri de sosea, 7 daca bine imi amintesc. In fine, in iulie ma
decisesem deja sa particip la acest concurs foarte cunoscut aici, desi nu e pe
o distanta foarte lunga, dar e de categorie nationala, ceea ce garanteaza ca vei avea
la start multi sportivi de elita.
Zis si facut. Cu o zi inainte luam trenul spre
celebra regiune Gruyère, unde se fac renumitele branzeturi. Un orasel-cetate
medieval, foarte cochet si curat, plin de turisti.
Ziua concursului. Startul era la ora 13, asa
ca dimineata iau bicicleta sa dau o fuga pentru pachetul de inscriere. Ma iau
dupa niste indicatoare cu Open Bike si incep sa urc… si urc vreo 2 km o panta de
11% pana cand imi dau seama ca urcam spre varful muntelui, pe traseul de maraton
si nu spre locul de start. Buna incalzire! O iau inapoi si dupa 6 km
ajung la start. Aici totul extrem de bine indicat cu multe corturi, vestiare,
dusuri si locuri unde se putea manca si bea. Iau numarul de concurs si am
placerea sa vad ca primesc o sapca de biciclist si incalzitoare de maini, deja mai scumpe decat inscrierea. Fac drum intors acasa, mananc fortat un panini stiind
ca ora de concurs e foarte inselatoare, exact la ora pranzului si daca te apuca
foamea mare nu o potolesti cu gel si batoane. Am facut bine, aveam sa-mi dau
seama pe parcurs.
Aruncand
privirea pe internet, vad ca erau peste 1100 de concurenti inscrisi, erau multi
la proba scurta de 28 km si la categoriile de copii si adolescenti. La
categoria mea: 93 de concurenti. Dupa o incalzire de 10 km, ma asez la start
undeva la mijlocul plutonului si in asteptare ma uitam sa vad care e tendinta
la biciclete, erau multe acum si de 27.5 pe langa cele de 29 dar erau si de 26
inca, multe full-suspension. La ora 13 fix se pleaca, facem o scurta urcare pe
sosea si se intra pe un single track. Imi dau seama ca va fi foarte alunecos
terenul dupa primii metri, mai ales ca erau multe radacini. Incerc sa ma mentin
pe pozitie si sa nu trag foarte tare, stiind ca vor fi niste urcari foarte
grele pe la jumatatea traseului. Prima coborare era pe o poteca facuta prin
pasune, cu multe denivelari si un noroi alunecos. Urmeaza o succesiune de
urcari-coborari scurte dar care te solicitau tehnic destul.
Dupa 15 km, dupa un viraj nervos la 90°, ma lovesc de o panta de 1.5-2 km cu o medie la 12-13% si ultima parte la peste 15°. Aici era o mare provocare pentru ca erau pietre multe pe care puteai patina si odata ce puneai piciorul jos trebuia sa faci push bike pana sus, era aproape imposibil sa mai pornesti. Am urcat cu grija si am reusit sa depasesc 5-6 concurenti pana sus. Urma o cascada de urcari si coborari, cand pe drum lat cand pe single foarte tehnic. Depaseam 3 oameni pe urcare, ma ajungeau pe coborare, eram cam in aceeasi formula pe o mare parte din traseu. Imi pastram energie pentru urcarea cea mai grea, in jur de 5-6 km. Iau un gel intre timp, beau apa si pedalez cu cadenta ridicata. Mai luam cate un pahar din mers de la punctele de alimentare. Aici vreau sa fac o paranteza: in 48 km am trecut pe langa 6-7-8 puncte de alimentare unde erau cate 6-7 voluntari. Doi pe o parte cu apa sau ceai, al treilea cu bucati de banane, iar al patrulea cu portocale sau cereale. Fiecare striga ce are in mana, deci nu erai nevoit sa te opresti si sa pierzi timp. Spun asta pentru ca in Romania nici la primii nu li se da ceva din mers, ba mai te poti pomeni cu o replica de iti pica moralul daca ii deranjezi, cum am mai patit. Tot la 4-5 km dadeai de mici galerii care iti citeau numele si te incurajau ca la Turul Frantei. Erau femei si copii, pentru fiecare sat era o sarbatoare sa treci pe la ei, asta e metalitatea acolo. Cand am urcat spre cetatea Gruyère, era o panta de 300 de metri cu medie 14%. Totul era pe pavate dar vechi si nearanjate. Era o nebunie sa vezi 400-500 de oameni pe toata urcarea care urlau si aplaudau. Asta imi dadea energie, mai ales ca noroiul mi-a consumat un sfert din resurse.
Inchei paranteza si revin la urcarea lunga pe care o fac intr-un ritm bun, dovada ca las grupul meu la 150 de metri si ajung un pluton mai nervos in fata. Imi zic ca e bine, stiam ca elvetienii sunt foarte rapizi pe coborari, dar macar ma lipeam de unii mai puternici. Eh, aici vine coborarea, super abrupta si cu multe capcane, mai intai iarba si gropi, apoi o zona cu mocirla si pietre mari, dupa care iar o bucata abrupta periculoasa. In conditii de uscat ar fi niste coborari medii spre grele dar asa misiunea era foarte grea si nu am vrut sa risc pentru ca am vazut 2-3 cazaturi pe langa mine, fara urmari grave, dar nu stii niciodata. Uf, ziceam, da Doamne urcari! ca de la coborari ieseam mai epuizat dupa atata atentie si zguduituri, dovada ca imi simt tricepsii si spatele ca dupa o sala de forta.
Dupa 15 km, dupa un viraj nervos la 90°, ma lovesc de o panta de 1.5-2 km cu o medie la 12-13% si ultima parte la peste 15°. Aici era o mare provocare pentru ca erau pietre multe pe care puteai patina si odata ce puneai piciorul jos trebuia sa faci push bike pana sus, era aproape imposibil sa mai pornesti. Am urcat cu grija si am reusit sa depasesc 5-6 concurenti pana sus. Urma o cascada de urcari si coborari, cand pe drum lat cand pe single foarte tehnic. Depaseam 3 oameni pe urcare, ma ajungeau pe coborare, eram cam in aceeasi formula pe o mare parte din traseu. Imi pastram energie pentru urcarea cea mai grea, in jur de 5-6 km. Iau un gel intre timp, beau apa si pedalez cu cadenta ridicata. Mai luam cate un pahar din mers de la punctele de alimentare. Aici vreau sa fac o paranteza: in 48 km am trecut pe langa 6-7-8 puncte de alimentare unde erau cate 6-7 voluntari. Doi pe o parte cu apa sau ceai, al treilea cu bucati de banane, iar al patrulea cu portocale sau cereale. Fiecare striga ce are in mana, deci nu erai nevoit sa te opresti si sa pierzi timp. Spun asta pentru ca in Romania nici la primii nu li se da ceva din mers, ba mai te poti pomeni cu o replica de iti pica moralul daca ii deranjezi, cum am mai patit. Tot la 4-5 km dadeai de mici galerii care iti citeau numele si te incurajau ca la Turul Frantei. Erau femei si copii, pentru fiecare sat era o sarbatoare sa treci pe la ei, asta e metalitatea acolo. Cand am urcat spre cetatea Gruyère, era o panta de 300 de metri cu medie 14%. Totul era pe pavate dar vechi si nearanjate. Era o nebunie sa vezi 400-500 de oameni pe toata urcarea care urlau si aplaudau. Asta imi dadea energie, mai ales ca noroiul mi-a consumat un sfert din resurse.
Inchei paranteza si revin la urcarea lunga pe care o fac intr-un ritm bun, dovada ca las grupul meu la 150 de metri si ajung un pluton mai nervos in fata. Imi zic ca e bine, stiam ca elvetienii sunt foarte rapizi pe coborari, dar macar ma lipeam de unii mai puternici. Eh, aici vine coborarea, super abrupta si cu multe capcane, mai intai iarba si gropi, apoi o zona cu mocirla si pietre mari, dupa care iar o bucata abrupta periculoasa. In conditii de uscat ar fi niste coborari medii spre grele dar asa misiunea era foarte grea si nu am vrut sa risc pentru ca am vazut 2-3 cazaturi pe langa mine, fara urmari grave, dar nu stii niciodata. Uf, ziceam, da Doamne urcari! ca de la coborari ieseam mai epuizat dupa atata atentie si zguduituri, dovada ca imi simt tricepsii si spatele ca dupa o sala de forta.
Incepusem deja sa ma uit la ceas sa vad cat
mai am, mai erau 15 km pe care ii speram mai usori, speranta desarta… Dupa 1 km
de plat, se intra iar pe tot felul de poteci unde si pe drept nu poti avea mai
mult de 20-22 km la ora si apoi intram pe o urcare de 3 km din care ultimii 300
de metri pe un noroi lipicios pana la glezne de am crezut ca sunt in Hoia, nu in
Alpi. Nu imi explic cum se formase acea micirla de porci, mai eram si pe o panta
de 10%. Sus ne asteptau organizatorii cu obiecte metalice pentru a curata
rotile. Cred ca Ninerul avea 3 kg in plus si eu mai aveam 2 kg in pantofi si ma
indrept cu teama spre o coborare stiind ca nu mai am nicio aderenta. Am scapat
si de asta si intram in ultimii 6 km. Aici dau placa mare si viteza, aveam inca
energie aveam sa constat. Se intra langa sosire si sa vezi surpriza, ne mai
asteptau niste zig-zaguri de ciclocros, surpriza organizatorilor de anul acesta.
Merci, zic eu, m-as fi lipsit de bonusul asta. Maria ma vede si zice sa am
grija ca sunt niste bucati mai grele. Dupa 10 minute de invarteala le termin si
trec linia in 2h44 minute, o medie buna pentru conditiile date, 17,5 km/h. Locul
21 a fost bun, multumirea mea mare a fost ca nu am facut pana si alte minunatii
care mi s-au mai intamplat in ultimii ani. Am rezistat cu 2 bidoane de apa,
plus cele de pe margine, si cu 2 geluri.
Am incheiat sezonul multumit totusi, a fost un concurs mare, erau si elicoptere
de unde se filma. La sfarsit supa calda, branza, paine si fructe la discretie.
Plus o gramada de standuri cu gratare si bere. 3 pahare de supa, spalat
bicicleta, intors pe ploaie si 7 grade la hotel. Seara supa, fondue si o sticla
de vin alb sa sarbaresc ziua de nastere pe care vedeti ca am petrecut-o
printr-un concurs avand langa mine suporterul si ajutorul de baza, sotia mea
inimoasa, care se consuma mai mult ca mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu