Ironbike MTB

  In fiecare an imi propun sa fac ceva nou in mtb si anul acesta tocmai in august am reusit sa gasesc ceva care sa se potriveasca cu dorintele mele si sa fie  accesibil in ce priveste locatia. Dupa ce am incercat sa ma inscriu la National Bikepark marathon din Scuol  am vazut ca era prea scumpa cazarea si destul de greu de ajuns fara masina am decis: Ironbike mtb. Banuiam ca va fi un concurs exigent, altfel nu ar fi purtat numele acesta in Elvetia. Am ales distanta maxima – 101 km cu 3600 m denivelare. Convenabil mi-ar fi fost sa fac distanta de 77 km cu 2300 denivelare, e perfecta pentru profilul meu. Mai erau si distante de 53 si 33 dar nu merita sa te deplasezi si sa platesti hotel scump pentru asta.

 Amintesc in treacat ca am avut o criza lombara cu 2 saptamani inainte si programul mi-a fost dat peste cap. Inca n-am scapat de dureri nici acum, dar excludeam total gandul de a nu participa, desi nu era tarziu sa ma mut la 77 km.

 Am ajuns cu Maria sambata dupa amiaza in Einsiedeln, un orasel tipic elvetian aflat la 900 m altitudine. Aici se afla o manastire catolica foarte mare, importanta pentru intreaga regiune. Exista si o mare biblioteca, dar din pacate nu am putut sa o vizitez. Hotelul avea sala de conferinte transformata in depozit de biciclete pentru concurs. Erau in jur de 10-12 biciclete care nu aveau mai mult de 100 kg impreuna. Poposit la terasa, am incercat un rosti traditional, cartofi rasi prajiti cu ceva salam si branza peste ei. Prea gras totul pentru gustul nostru, am lasat jumatate in tigaie.

 Ziua startului. La 7h:40 am iesit sa ma incalzesc putin si la 8h:05 m-am asezat la start. Participare de zile mari cu Urs Huber et comp. Cred ca au fost concurenti din zeci de tari. Inainte de start un preot ne-a tinut o slujba si s-a rugat pentru noi, stia ce ne asteapta... Luam startul pe o sosea unde s-a rulat cam 8 km inainte sa intram pe prima urcare din cele 8. Am facut primele 3 urcari destul de calm fiind sigur ca greul incepe in partea a doua. Prima coborare mai tehnica a fost pe la km 35-40, un single cu radacini mari la inceput care se continua cu cateva sute de metri de barne de lemn ude. Am trecut cu bine. A urmat o urcare extrem de grea apoi, o medie de 11% pe cativa km si apoi pe scari cu bicicleta in spate inca vreo 300 m. Urmeaza o coborare rapida si portiuni lungi de plat unde am reusit sa prind un mic pluton si sa rulez 2 km cu ei. Greul incepea abia de aici…urcare de 16 km pana la peste 1700 m, din care ultimul km iarasi pe scari si poteci imposibile. Dupa ce l-am facut mai aveam 25 km din care 15 de coborare. Aproape ca ma vedeam la finish. Ce iluzie ! Vad atentionare de coborare cu 3 sageti, adica dificultate maxima dar parca nu imi venea sa cred. Macelul abia incepea: single abrupt, virajat, plin de stancaris mare si mic, totul instabil. Am lasat bicicleta sa treaca cu viteza pentru ca era singura posibilitate sa nu cad. Dupa 2 km urmeaza coborare pe o pasune plina cu gropi si santuri. Cum nu cunosteam deloc traseul cautam mereu trasa. Am ratat odata si m-am trezit cu o groapa de jumatate de metru in fata. Am pus piciorul jos si am continut apoi pe bike. Pantele se duceau spre 35% si ma dureau palmele deja. Cateva urcari scurte si o portiune enduro cu trepte imense, scari cu stanci, ce mai, drum de picior. Am carat bicicleta 200 m gandindu-ma ca numai bicicleta lui Steve Peat impreuna cu echipamentul lui mi-ar fi dat curaj acolo. Daca picai acolo erai gata, terminai concursul pe targa. Probabil ca primii 5 sau 10 de la general or fi trecut desi am dubii. Mai vin cateva coline gen XC, sa nu te lase in pace si apoi o coborare pe un drum lat, dar foarte pietros si cu o inclinatie enorma. Trageam de frane  la maxim si tot aveam 30 km la ora. Am iesit cu bine, speram ca e totul gata. Urmeaza un plat de 5 km si un ciocan in cap, adica o urcare de 4 km cu 10% chiar pe final. Era a 8-a, dar crezusem ca le-am facut pe toate. A fost interminabila. La mijloc o mica coborare si iar urcare, am crezut ca organizatorii si-au batut joc de noi si au vrut sa ne scoata impresiile de mountain bikeri din cap. Am ajuns cu un mic grup de 5-6 concurenti la sosire. Sosirea in urcare pe pavate, asa ca s-a lansat un sprint unde am ajuns al doilea. Loc 48 la categorie, cu 6h47. Aveam in plan 6h-6h30 dar era o sansa daca as fi cunoscut traseul si daca as fi facut antrenamente mai lungi. E ok si asa, sunt un amator rezonabil.

 Sa spun ca organizarea a fost de zile mari, corturi imense la start cu mese, expozitii, produse. Sala de masaj, dusuri. Pe parcurs multi spectatori entuziasti iar la punctele de alimentare totul era organizat perfect. Aruncai bidonul si primeai unul plin din mers, geluri, portocale, banane, prajituri si supe. Marcajul incredibil. A meritat efortul !